„Se încearcă discreditarea medicilor!” Cum au ajuns medicii să se infecteze cu COVID și cine s-a opus să fie testați bolnavii. Cine este, de fapt, „pacientul zero” în Arad, Cârdei sau Șerban?





Bătălia cu virusul COVID-19 a început cum nu se poate mai prost la Arad. Deși numărul persoanelor infectate în județ este deocamdată unul mic, iar cel al decedaților este – tot deocamdată – foarte mic, doar doi, medicii încep să cadă pe capete.
Este doar începutul războiului și, după doar câțiva pacienți infectați cu COVID, avem deja șapte medici în județul Arad care au fost declarați pozitiv la coronavirus. Din informațiile noastre, până acum au fost depistați pozitiv doi medici de la UPU Arad (adică de la Urgențe), doi medici de la Ineu și trei medici de pe secțiile ATI.
Există un număr de aproximativ zece medici care au fost testați luni seara și nici acum, deși e vineri, nu au sosit rezultatele analizelor! În tot acest timp, acești medici sunt izolați la domiciliu și nu își pot face meseria într-un timp în care virusul COVID-19 a pătruns deja în Spitalul Județean Arad.
„Este trist, pentru că dacă nu facem ceva, dacă conducerea DSP Arad nu realizează că în acest război trebuie să stăm în aceeași barcă, vor ajunge oamenii să cadă pe stradă și nu va avea cine îi trata apoi”, avertizează unul dintre medicii arădeni.
Cum au ajuns în tabere diferite medicii arădeni și conducerea DSP Arad? Este oarecum simplu de argumentat după discuțiile cu mai mulți medici.
„CAZUL CÂRDEI”
Se spune că „pacientul zero” la nivel de județul Arad este pastorul Ioan Șerban, cel care s-a stins din viață luni, în curtea Spitalului Județean Aard, la câteva ore după ce a fost declarat pozitiv cu coronavirus. Reamintim că pacientul Ioan Șerban a fost testat pentru coronavirus abia în a patra zi de după internare!
Medicii arădeni, dar și cei de la Ineu, spun că de fapt „pacientul zero” la nivel de județul Arad este un anumit domn Cârdei. Acesta s-a întors la începutul lunii martie din Israel, țară afectată de coronavirus, aceeași țară în care a fost și fostul șef de poliție din București, găsit infectat și el.
Pacientul Cârdei s-a prezentat la Spitalul din Ineu cu pneumonie la data de 10 martie. Încă de la început, medicul care l-a preluat pe pacientul Cârdei a cerut testarea acestuia, „pentru că prezenta toate simptomatologiile pentru coronavirus”. Cei de la DSP Arad, chiar directorul Constantin Cătană, ar fi spus că pacientul nu prezintă, cităm, „definiția de caz”, astfel că nu trebuie supus testării pentru virusul COVID.
Citește și: Spitalul din Ineu este în carantină! Soțul unei asistente a decedat noaptea trecută! DSP-ul e de negăsit…
„Am respectat tot protocolul, și pacientul Cârdei a fost internat cu pneumonie. A existat contact între pacientul Cârdei și personalul medical, dar și între pacientul Cârdei și alți trei pacienți printre care și femeia de 32 de ani din Șicula”, spune un medic de la Spitalul din Ineu.
În toată acea tensiune, într-un veritabil scandal care a avut loc între medici și conducerea DSP Arad, managerul spitalului din Ineu, Monica Mang, a cerut ca directorul DSP Arad, Constantin Cătană, să semneze pe propria răspundere că nu este de acord cu testarea pacientului Cârdei.
Pacientul Cârdei a fost apoi transferat la Arad. „S-a întâmplat într-o vineri, iar medicii au refuzat internarea acestuia până nu i se face testul. La fel ca și la Ineu, s-a spus că pacientul nu prezintă definiția de caz și nu a fost testat. Abia după patru zile a fost testat, într-o zi de marți, iar testul a ieșit negativ. Noi, ca medici, avem mari rezerve în ceea ce privește valabilitatea acestor teste. Asta vă spun și pentru că pacientul Cârdei este și acum intubat la Arad, cu șanse mici de supraviețuire și cu toate simptomatologiile care apar la coronavirus”, spune un alt medic, de data aceasta de la Arad.
„Este trist și alarmant ceea ce se întâmplă pentru că cei de la DSP nu înțeleg pericolul. Nu vor decât să își acopere greșelile. Cel mai probabil, ne vom constitui în parte civilă și vom acționa în judecată conducerea DSP Arad. Se încearcă clar discreditarea medicilor din Arad!”, spun mai mulți medici arădeni.
La șase zile distanță după ce a fost internat pacientul Cârdei, medicul care l-a preluat, dr. Ioan Epure, a avut simptomatologie de coronavirus. Mai mult, după o ședință care a avut loc la Primăria Ineu, la care nu a participat și doctorul Ioan Epure, medic pe ATI, a căzut ca secerat. „A simțit dureri puternice în piept, i-au amorțit membrele și apoi pur și simplu a leșinat”, spun apropiații acestuia.
Primarul Ineului, Călin Abrudan, confirmă faptul că DSP Arad a refuzat testarea. „Am cerut testarea atât a pacientului venit din Israel, cât și a cadrelor medicale. Cei de la DSP Arad s-au opus pur și simplu. Nu au vrut. Trăim vremuri tulburi, este mai rău ca în filme, și avem nevoie de organizare ca să ducem lupta asta cu bine la capăt. Din păcate, sunt multe lacune”, spune primarul Călin Abrudan.
La fel ca și în cazul pacientului Cârdei, cei de la DSP s-au opus testării. Medicii au protestat la decizia DSP Arad și au ajuns să se plângă chiar șla secretarul de stat, Raed Arafat. „Doar la ordinul lui Raed Arafat a fost posibilă testarea medicilor de la Ineu”.
Ce credeți că a urmat? Dr. Ioan Epure a fost depistat pozitiv la coronavirus și acum este internat la secția de boli infecțioase a Spitalului din Timișoara. La Ineu au fost descoperite două cazuri de infecție cu coronavirus la personalul medical, iar soțul unei asistente chiar a decedat! Al doilea caz depistat cu coronavirus în rândul cadrelor medicale de la Ineu este al unei asistente medicale care lucrează împreună cu dr. Ioan Epure și a avut contact direct cu pacientul Cârdei…
„Dacă cazul pacientului Cârdei era tratat cu atenție, conform protocolului cunoscut de medici, și cu testare imediat după ce a fost internat, nu se ajungea la situația asta”, spun medicii de la Ineu.
A URMAT CAZUL PASTORULUI IOAN ȘERBAN, DE DATA ACEASTA LA ARAD
Ca și cum nu erau de ajuns greșelile de la Ineu, la Arad s-a petrecut un episod asemănător. Este cazul pastorului Ioan Șerban, internat în data de 20 martie și testat abia în 23 martie! Pastorul a decedat la câteva ore după ce a fost găsit pozitiv la coronavirus.
Medicii arădeni care au fost în contact cu Ioan Șerban spun că și acest caz putea fi tratat altfel dacă erau lăsați să acționeze conform protocolului și a celor învățate de ei. „Am cerut testarea imediată, dar s-au opus și Uța (adică medicul epidemiolog Lenuța Timiș), cât și epidemiologul de la DSP Arad, Mihaela Câtu. Această doamnă Câtu a avut mereu mereu un comportament sfidător. Numai nu a scuipat pe noi… Astfel, pacientul Ioan Șerban a fost plimbat pe la UPU și apoi prin tot spitalul fără a fi testat la timp, pentru că DSP și doamna epidemiolog nu au dorit acest lucru pentru că nu prezintă definiția de caz”, spune unul dintre medicii din Arad aflat în prima linie.
„Dacă cineva nu ia măsuri și nu îi oprește pe acești reprezentanți ai DSP Arad să acționeze așa cum au făcut până acum, riscăm să ajungem mai rău decât la spitalul din Suceava”, spun medicii arădeni.
„Ce nu înțeleg ei este că acum se pune problema de viață și de moarte. Ei se opun testelor, dar este clar că virusul a pătruns deja prin saloane la Spitalul Județean! Dumnezeule, ei chiar nu pricep? Acum nu e vreme de orgolii, nu e vreme de neștiința lui Cătană, sau a lui Uța, sau a factorilor decidenți ai sistemului sanitar din Arad. Noi, medicii, suntem nu doar indignați, suntem oripilați de ceea ce se întâmplă, iar dacă nu suntem lăsați să respectăm protocoalele, munca pentru care ne-am pregătit atâția ani, riscăm tot ceea ce e mai rău. Din păcate, aceste decizii greșite ne costă vieți, vieți care puteau fi salvate de noi în timp util”, este declarația tristă a unui alt medic.
Cineva dintre cei care ocupă cele mai importante funcții în stat trebuie să ia niște măsuri astfel încât să se evite ca la Arad să urmeze zile negre…
Alo, Guvernul României! Puneți oameni competenți în funcțiile de decizie în această perioadă sumbră. De decizia lor poate depinde viața a mii de oameni!
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: digi24.ro
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)