sâmbãtã, 20 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Sclavagism în județul Bihor! Soț și soție, reținuți după ce au ținut captiv un bărbat vreme de 13 ani

    de - | 7 iunie 2024, 6:52 PM | Regional

    0

    Doi bihoreni din Valea lui Mihai, soţ şi soţie, au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare, la solicitarea procurorilor DIICOT Oradea, care îi anchetează pentru trafic de persoane în modalitatea exploatării prin muncă, scrie ebihoreanul.ro.

    Cei doi au batjocorit un bărbat cu dizabilităţi psihice, pe care l-au ţinut captiv într-o colibă din fermă timp de 13 ani, l-au umilit, l-au bătut şi l-au forţat să-i slujească.

    Potrivit unor informări transmise vineri de DIICOT şi Poliţia Bihor, victima – care are acum 43 ani, este fără adăpost, are o situație materială precară şi probleme psihice cunoscute – a fost racolată în 2011.

    „Profitând de situația sa de vulnerabilitate, cei doi l-ar fi cazat în condiții improprii, la ferma de animale pe care aceștia o dețin în proximitatea localității Valea lui Mihai, unde l-ar fi exploatat prin muncă zilnică, supunându-l la violențe fizice repetate și tratamente degradante”, se arată în comunicatele transmise.

    Ca victima să nu poată pleca, cei doi i-au luat actele de identitate și actele medicale, privându-l de tratamentul necesar afecțiunilor de care suferă. Mai mult, aceştia „ar fi încasat ajutoarele sale sociale, aspecte ce au contribuit la vulnerabilitatea sa, creând condițiile ideale exploatării”.

    Joi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT Oradea, au efectuat două percheziții domiciliare, în localitatea Valea lui Mihai, găsind şi ridicând înscrisuri, actul de identitate al victimei, două dispozitive mobile de stocare a datelor informatice, precum și suma de 8.800 euro.

    Cei doi suspecţi, un bărbat de 64 ani şi soţia sa în vârstă de 68 ani, au fost reţinuţi sub acuzația de trafic de persoane în modalitatea exploatării prin muncă, iar vineri vor fi prezentaţi la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare.

    În prezent, victima celor doi beneficiază de sprijinul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

    Cei doi bihoreni anchetaţi pentru trafic de persoane se numesc Furău Ioan respectiv Furău Ilona iar procurorii DIICOT Oradea au propus Tribunalului Bihor să fie plasaţi în arest la domiciliu, propunere care a fost admisă, scrie BIHOREANUL.

    Citește și:

    VIDEO. Explozie puternică la Dedeman Botoșani. Magazinul a fost evacuat

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.