vineri, 21 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Şase copii şi tatăl lor, găsiţi decedaţi în locuinţă, probabil intoxicaţi cu monoxid de carbon

    de Special Arad | 12 ianuarie 2015, 9:54 AM | Naţional

    0

    Şase fraţi cu vârste cuprinse între un an şi şapte ani, precum şi tatăl acestora au fost găsiţi morţi, luni dimineaţă, într-o garsonieră din Rovinari, prima ipoteză fiind că decesul ar fi fost provocat de intoxicaţia cu monoxid de carbon provenit de la o instalaţie de încălzire improvizată, relatează Mediafax.

    Un al şaselea copil – un băieţel de cinci ani – a fost găsit mort, luni dimineaţă, în spatele unui fotoliu, după ce, iniţial, tatăl acestuia şi cinci fraţi fuseseră descoperiţi decedaţi.

    Luni dimineaţă, copiii şi tatăl acestora au fost găsiţi decedaţi, după ce vecinii au simţit miros de gaz şi a fost spartă uşa garsonierei.

    Primarul spune că locuinţa în care stăteau aceştia era încălzită cu o instalaţie termică improvizată, care în cursul nopţii de duminică spre luni nu ar mai fi evacuat gazele în exterior din cauza vântului puternic.

    Conform sursei citate, şi alţi doi copii dintr-o garsonieră de la etajul superior s-au intoxicat cu monoxid de carbon, ei fiind transportaţi la spital şi fiind în afara oricărui pericol.

    La rândul său, administratorul public al oraşului Rovinari, Constantin Podaru, a spus că mama copiilor este plecată la muncă în Italia şi că familia mai are un copil, care nu a fost găsit însă în garsonieră, presupunându-se că a dormit în altă parte.

    La faţa locului se află reprezentanţi ai Poliţiei Gorj, ai ISU, precum şi ai furnizorului de gaz, care a oprit alimentarea cu gaz în bloc.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.