sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sărbătoare la Galați! Au din nou APĂ CALDĂ! La redeschiderea sistemului a participat chiar și ministrul Energiei

    de - | 17 iulie 2015, 8:38 AM | Naţional

    0

    Robinetul de apă caldă se deschide într-un mare oraş al României în prezenţa ministrului Energiei. Deşi nu şi-au plătit datoriile, zeci de mii de oameni din Galaţi au primit din nou apă caldă după trei luni în care au făcut duşuri reci. Nu toţi locuitorii oraşului însă se pot bucura de apă caldă. Doar cei care plătesc în avans.

    Redeschiderea sistemului de termoficare din Galaţi a fost transformată în eveniment. A venit şi un ministru, Andrei Gerea, care şi-a justificat prezenţa astfel: „În Guvernul Boc sau Ungureanu ne amintim că se inaugurau cu mult fast lucruri inutile. Eu zic că e bine să ne obişnuim şi să căutăm tocmai acest gen de inaugurări”, relatează Digi 24.

    Primarul Galaţiului a sărit în apărarea ministrului.

    Marius Stan: „Mai avem un pic şi îi dăm şi două palme domnului ministru că a venit la noi”.

    „Mi se pare paradă, sinceră să fiu, se putea rezolva la nivel local”, a spus o gălățeancă.

    Apa caldă va fi produsă cu ajutorul aburului industrial de la combinatul siderurgic doar până în septembrie şi este condiţionată de plata facturilor.

    Din toamnă, pentru a primi în continuare gaz, regia de termoficare trebuie să plătească datoria de 50 de milioane de lei, altfel oamenii se vor trezi din nou că nu mai au apă caldă.

    Sinan Mustafa, administrator special CET Galaţi: „Condiţia esenţială este plata, fără acestă plată vreau să spun din start cu toţi membrii de aici de la masă… că se opreşte”.

    Edilii au găsit o soluție convenabilă pentru asociațiile de proprietari, nu și pentru locuitorii datornici. Au vândut datoriile asociațiilor către firme de recuperări care îi vor urmări pe restanțieri.

    Marius Stan, primarul municipiului Galaţi: „Vor executa silit pe toţi datornicii, deci nu vor scăpa. Dacă de Primărie au scăpat, de lichidator nu mai scapă”.

    Chiar și așa, nu toate asociațiile de proprietari au fost de acord cu plata în avans a facturilor. Așa se face că doar 60% dintre cei 150.000 de locuitori vor primi acum apă caldă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.