miercuri, 26 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Șapte cetățeni din Sri Lanka, ascunși în cutii de carton, descoperiți la frontiera Nădlac II

    de Ioana Costaș | 14 iunie 2024, 11:08 AM | Știri Arad

    0

    (foto: Poliția de Frontieră)

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși într-o autoutilitară condusă de un tânăr de 21 de ani, șapte cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 28 și 44 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. Autoutilitara transporta, conform actelor de însoțire a mărfii, piese auto ambalate în cutii de carton, pe ruta România – Ungaria.

    În data de 14 iunie, în jurul orei 00:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 21 de ani. Tânărul conducea o autoutilitară înmatriculată în România şi transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto ambalate în cutii de carton, cu pe ruta România – Ungaria. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în cutiile de carton din compartimentul destinat transportului de marfă, dar și într-un loc special amenajat în plafonul cabinei autoutilitarei, șapte cetățeni străini.

    Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 28 și 44 de ani, intrați legal în România”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

    Potrivit acestora, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport.

    Citește și: Scandal într-un local din Păuliș. Cinci bărbați s-au luat la bătaie

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.