Samsung vrea să ai parte de concerte live interactive, prin Gear VR





Trupa britanică Years & Years a susținut un concert transmis în direct exclusiv pe dispozitivele Gear VR ale Samsung, de pe întreg teritoriul Europei.
Evenimentul a reprezentat o premieră pentru ambele industrii. Acesta a fost primul concert desfășurat special pentru a fi vizionat pe headset-urile Samsung Gear VR, dând startul unui turneu european cu ocazia lansării smartphone-urilor Galaxy S7 și S7 edge.
Fanii europeni au urmărit trupa interpretând piese precum „Worship”, „Shine”, „Desire” și „King”, de pe albumul Communion și au avut posibilitatea de a alege între trei unghiuri diferite de vizionare, pentru o experiență inedită, cu ajutorul dispozitivelor Samsung Gear VR. Mai mult, utilizatorii au avut de ales din mai multe opțiuni pentru a urmări concertul: din primul rând, în fața scenei; de pe scenă, alături de membrii trupei sau chiar plutind deasupra lor, totul în timp real.
Pentru a marca disponibilitatea comercială a noilor Samsung Galaxy S7 și S7 edge, conținutul video 360 din timpul concertului Years & Years va fi lansat vineri, 11 martie, pe paginile de Facebook și YouTube ale companiei, precum și în aplicația Samsung + Years & Years, disponibilă în Oculus store.
Concertul a fost pregătit exclusiv pentru realitate virtuală de către regizorul Sam Wrench, care a realizat o scenografie 360, pentru o experiență VR cât mai captivantă. A fost realizată o structură UHD și LED sub forma unei cupole, atât pentru membrii trupei, cât și pentru spectatori, pentru o experiență muzicală captivantă. Spectatorii au purtat brățări LED, iar concertul s-a încheiat cu o ploaie de confetti.
Sursa: Playtech
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
De ce să întreb? Se vede cu ochiul liber ce a făcut. Că o fi fost dur, asta e. Ați condus mulți oameni și ați fost (...)
Raluca dă clasă multora în materie de jurnalism, așa că nu mă supăr deloc să primesc lecții de la ea. Dar tot Raluca dă clasă unora ca (...)