Salvați Bazinul Delfinul. Petiția a trecut pragul de 4000 de semnatari. Ce spun autoritățile locale
Bazinul Delfinul, singurul bazin olimpic din Arad, stă cu lacătul pe ușă, degradându-se treptat, în timp ce înotătorii profesioniști nu au unde să se antreneze în condiții optime. În timp ce autoritățile locale poartă un dialog surd cu cele centrale, peste 4200 de arădeni au semnat o petiție pe care încă o distribuie în social media, în speranța că cineva va trece, în cele din urmă, la acțiune.
Bazinul este proprietatea statului român, prin Agenția Națională pentru Sport (ANS), și se află în administrarea Direcției Județene pentru Sport Arad, care ne-a spus că nu dispune de fonduri pentru investiții majore, iar la nivel central nu a fost alocat niciun buget pentru modernizarea sau repararea bazinului. Deși conducerea Direcției Județene pentru Sport susține că a făcut în mod repetat solicitări către Guvern, Minister și CNI, toate aceste demersuri au rămas fără rezultat.
Din păcate, nici fondurile europene nu sunt disponibile pentru astfel de investiții. Atât autoritățile județene, cât și cele centrale ne-au confirmat că nu există axe de finanțare dedicate bazinelor olimpice, ci doar pentru bazinele școlare sau sălile de sport. Astfel, singurele surse posibile de finanțare rămân bugetul de stat sau bugetele locale, care nu pot fi accesate fără clarificarea situației juridice.
Bazinul Delfinul figurează încă din 2018 pe lista Companiei Naționale de Investiții, însă această listă cuprinde peste 2000 de obiective aflate în așteptare. Din informațiile pe care le-am obținut de la CNI, nu există un termen, o sumă estimată sau o prioritate stabilită pentru reabilitarea lui, ceea ce înseamnă că, deși „este pe listă”, nu există nicio garanție că va primi finanțare într-un viitor previzibil.
Președintele CJ Arad: transferul bazinului, blocat de demisia lui Bogdan Matei din conducerea Agenției Naționale pentru Sport
În ultimii ani, Consiliul Județean Arad și, anterior, Primăria Arad și-au exprimat dorința de a prelua bazinul în administrare, tocmai pentru a putea investi în reabilitarea lui. Preluarea vizează bazinul, „la pachet” cu Sala Polivalentă și fosta bază „Abel”.
Acest lucru nu s-a întâmplat însă nici până astăzi, deoarece transferul unei baze sportive aflate în proprietatea statului se poate face doar prin Hotărâre de Guvern. De ani de zile, această hotărâre nu este emisă, indiferent de câte solicitări au fost trimise. De fiecare dată s-au invocat alte motive: lipsa intabulării, schimbarea denumirii ministerului, apoi divizarea acestuia în două instituții distincte. Practic, procedurile au fost reluate de fiecare dată, fără a se ajunge la o decizie finală.
„Noi am modificat hotărârile de vreo două-trei ori, exact cum ni s-a cerut. Acum, ultimul impediment este că președintele Agenției Naționale pentru Sport și-a dat demisia, din motive personale. Așteptăm numirea noului președinte și anul care vine. Noi am făcut corespondența cu ei și am așteptat și o ordonanță care să ne aducă clarificări, pentru că Consiliul Județean nu avea atribuții pe sport și pentru că au vrut să ne transfere și personalul. De fiecare dată, cu fiecare nou conducător, ne-au cerut tot altceva.
Părerea mea este că funcționarii de la București nu vor să dea patrimoniul ăsta, pentru că nu și-ar justifica activitatea. Sunt mulți angajați pe direcțiile de sport, majoritatea în Capitală, care ar fi transferați, iar sub autoritățile locale n-ar mai face ce vor. Probabil că de la centru este această rezistență. În concluzie, noi avem nevoie de transferul de patrimoniu, de o lege pe sport – la care știu că se lucrează – și apoi să ne bugeteze personalul. Probabil se așteaptă noul buget din februarie. Ținem legătura prin parlamentari și așteptăm numirea noului președinte al ANS.”, a declarat pentru Special Arad Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.
Mii de arădenii continuă să semneze petiția lansată în urmă cu un an
În lipsa unei soluții venite de la stat, presiunea cade din nou pe cetățeni. O petiție online pentru salvarea Bazinului Delfinul, lansată în 2024 și reactivată în 2025, a ajuns să strângă la ora actuală peste 4200 de semnături și continuă să circule în mediul online. Oamenii sunt, din nou, puși în situația de a cere și de a se gândi la donații pentru ca o problemă care ține de instituțiile publice să fie rezolvată.
În esență, situația Bazinului Delfinul nu este una tehnică, ci una de voință și asumare. Până când Guvernul nu va decide clar cine răspunde și cine plătește, bazinul va rămâne încuiat, iar discursul despre performanță sportivă va rămâne doar atât: un discurs.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)