S-au tras la sorți semifinalele UEFA Europa League!
Joi seară s-au stabilit cele patru echipe calificate în semifinalele Europa League. Sevilla, deţinătoarea trofeului, trupele italiene Napoli şi Fiorentina, precum şi surprinzătoarea formaţie ucraineană Dnepr Dnepropetrovsk sunt cele care vor lupta pentru locurile din marea finală de la Varşovia.
Doi români au ajuns în această fază a competiţiei. Ciprian Tătăruşanu a jucat 7 meciuri în întrecerea europeană în acest sezon în poarta Fiorentinei, în timp ce Alexandru Vlad şi-a trecut în cont doar două prezenţe pentru Dnepr.
Sevilla s-a calificat după o dublă foarte grea cu Zenit. După 2-1 în Andaluzia, aseară, Sevilla a remizat – scor 2-2 – la Sankt Petersburg, după ce cu un sfert de oră înainte de final rușii aveau 2-1 și se părea că meciul curge spre prelungiri. Gameiro a marcat în minutul 85 golul care i-a calificat pe iberici în semifinale și astfel au șansa să își apere trofeul cucerit anul trecut după finala cu Benfica.
Napoli a terminat la egalitat, scor 2-2, meciul cu Wolfsburg, dar s-a calificat după acea victorie cu 4-1 din Germania. Fiorentina a învins cu 2-0 pe Dinamo Kiev și s-a calificat cu scorul general de 3-1, iar Dnepr a trecut de FC Bruges, scor 1-0 (în tur 0-0).
Dintre ultimele 4 cluburi rămase în competiţie, Sevilla este singura care îşi poate adjudeca trofeul pentru a patra oară în istorie, în timp ce Napoli a fost cea mai ofensivă, marcând nu mai puţin de 25 de goluri, dintre care 14 în fazele eliminatorii.
PROGRAMUL SEMIFINALELOR UEFA EUROPA LEAGUE:
Napoli (Italia) – Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina)
Sevilla (Spania) – Fiorentina (Italia)
Manșa tur a semifinalelor UEL va avea loc pe 7 mai, iar returul e programat pe 14 mai. Finala se va disputa pe 27 mai la Varșovia.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)