S-au salvat! UTA a bătut în fieful „regelui” și va juca și în sezonul viitor în Superliga





UTA s-a salvat de retrogradarea directă după victoria din etapa precedentă cu Petrolul, iar prin victoria de astăzi pe terenul celor de la Farul a scăpat și de emoțiile barajului. O victorie cu Buzău în ultima etapă i-ar putea aduce pe arădeni pe podiumul play-out-ului…
După un sezon cu multe sincope, cu jocuri în care a evoluat foarte slab, cu victorii incredibile pe terenurile celor două echipe din Cluj, UTA și-a atins în cele din urmă obiectivul și s-a salvat de la retrogradare. A făcut-o cu stil, în fieful „regelui” Gică Hagi, acolo unde arădenii au învins prin reușitele lui Zsori și Tzionis.
A fost un meci cu un început foarte abrupt, cu ocazii de ambele porți încă din primele secunde. Iliev a fost un adevărat înger păzitor în minutul 3, atunci când a parat senzațional lovitura de cap a lui Alibec. Deși Farul a fost echipa cu posesia, UTA a fost echipa care găsea mai repede drumul spre careul advers. Mihai a dominat clar lupta la centrul terenului și de la el a și plecat faza primului gol.
O pasă a lui Mihai spre treimea adversă a fost deviată cu capul de Zsori la Costache, Buta a alunecat, Costache a intrat în careu, a șutat la poartă, Buzbuchi a atins mingea și aceasta a fost trimisă din alunecare de Zsori în poarta goală pentru 0-1!
Tot maghiaro-românul a mai avut un șut bun peste poarta celor de la Farul după gol, în timp ce elevii lui Hagi au avut și ei răspuns prin două ocazii ale lui Bâsceanu.
Repriza a doua a început perfect pentru UTA, Tzionis fiind cel care a marcat pentru 2-0 în minutul 50 după o pasă a lui Van Durmen.
După o ocazie ratată de Costache, care a tras slab la poartă și Buzbuchi a fost la post, Tzionis a greșit în zona apărării arădene, cei de la Farul au scăpat în superioritate numerică, dar Iliev a fost din nou salvator în fața lui Bâsceanu.
Alibec și Ganea pun și ei în pericol poarta arădenilor, pentru ca în cele din urmă, atacantul Farului, Alibec, să înscrie din poziție de dingur cu Iliev în minutul 5 al prelungirilor dictate de Horațiu Feșnic. Apoi, arbitrul clujean a lăsat meciul încă patru minute, deși s-au dictat doar cinci de prelungiri, fără ca gazdele să mai aibă ocazii de gol.
Zsori a văzut cartonașul roșu în timp ce stătea pe banca de rezerve, motivul fiind că ar fi aruncat un pet cu apă în teren.
O victorie uriașă pentru UTA, prima obținută la Constanța în acești cinci ani de când a revenit în prima ligă.
Farul – UTA Arad 1-2 (0-1)
Alibec 90+5 / Zsori 25, Tzionis 50
Farul: Buzbuchi – Sîrbu, Larie (25 Radaslavescu), Marins, Buta (60 Cojocaru) – Popescu (60 N. Popescu), Dican, Ganea – Grigoryan (46 Doicaru), Alibec, Băsceanu (73 Avramescu). Pe bancă: Ducan – Pereira, Țîru, Kaminski, Reginaldo., Banu, Radaslavescu, Ciobanu, Doicaru, Iancu, Cojocaru, Avramescu. Antrenor: Gheorghe Hagi.
UTA: Iliev – Dussaut, Poulolo, Conte, Trif – C. Mihai (90 Hrezdac), Van Durmen – Zsori (73 Omondi), Mpoku (73 Rassoul), Tzionis (88 Țăroi) – Costache (88 Dragoș). Pe bancă: Gorcea, Toderean – Râpă, Matei, Țăroi, Benga, Dragoș, Hrezdac, Omondi, Rassoul. Antrenor: Mircea Rednic.
Arbitri: Horațiu Feșnic – Alexandru Cerei (ambii din Cluj), Valentin Avram (București). Rezervă: Sebastian Lăstun (Râmnicu Vâlcea)
Camera VAR: Cristina Trandafir, Mircea Mihail Grigoriu (ambii din București)
Observator FRF: Irina Mîrț (București)
Delegat LPF: Romulus Chihaia (București)
Cartonaș roșu: Zsori 90+1
Comentariile portalului
Sigur, România Film! Oculta, reptilienii și Sistemul🤣
Daca ia 60% se scrie cu 2 i🤣
E ca și luată tara înapoi!🤣