S-au rupt norii la Păuliș! Case inundate și șuvoaie de apă pe drumuri! | Video+Foto





Dacă la Arad ploaia din această dimineață nu a făcut deloc pagube, sau cel puțin până acum nu s-au semnalat probleme, în Păuliș este un adevărat potop. Apa a ajuns pe drumuri să curgă ca un adevărat râu, casele sunt inundate, iar cei care au de sferit de pe urma acestui potop sunt cetățenii din Păuliș.
La fel cum am mai menționat și într-un articol precedent, primarul Păulișului Ioan Turcin explică de ce nu se face (încă!) nimic: „Există un proiect pentru asfaltarea drumurilor și respectiv realizarea canalelor de scurgere, dar din nefericire nu avem finanțarea aprobată. Acest proiect nu se finanțează din bugetul local, este de o amploare mult mai mare ca volum, depășește puterea finaciară a bugetului local. În ceea ce privește apa pluvială avem un buldoexcavator, care din păcate este defect. Sperăm că pe săptămâna viitoare să îl putem repara și să începem să realizăm canale de scurgere provizorii, pentru a se evita neplăcerile semnalate de cetățeni”.
Până atunci însă… potopul care s-a abătut asupra Păulișului distruge drumuri, inundă case, iar rezolvarea nu pare să fie aproape.
Comentariile portalului
CÂT DE CREDIBILĂ ESTE ACESTĂ DUDUIE? INTELIGENTĂ NU ESTE, REA ȘI INFLUENTĂ,DA! ÎN ARAD ȘI-A FĂCUT O GAȘCĂ CARE O SUSȚIN ȘI PE CARE I-A (...)
NU VA ESTE RUSINE???????????????? SISTEMUL MEDICAL DIN ARAD E PE BUTUCI: MEDICI EXTREM DE SLAB PREGATITI PROFESIONAL,ASISTENTE IMPERTINENTE SI LA FEL DE SLAB PREGATITE,MANCARE PROASTA SI PROST PREGATITA( (...)
nu incercati sa manipulati votul. votul este suveran.