S-au răsturnat cu mașina la Mândruloc (FOTO-VIDEO)





Știri Arad. Sâmbătă, în jurul orei 13:00, un șofer în vârstă de 39 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Daewoo înmatriculat în Arad și care circula pe Drumul Național 7 (DN7), din direcția Lipova în direcția Arad, pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare față de autovehicolul din fața sa, care a încetinit și a virat la stânga, a pierdut controlul autovehicolului și s-a răsturnat în șanțul aflat pe marginea sensului opus de mers.
În urma accidentului, șoferul și soția acestuia, care era pasager, au suferit răni ușoare, aceștia fiind transportați de către două ambulanțe SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Polițiștii fac cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs acest accident.
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣