vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    S-au montat primele semafoare acustice pentru nevăzători la Arad

    de Raluca Medeleanu | 9 august 2018, 10:53 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    (foto: Ofensiva Tinerilor / Facebook)

    Primăria Arad, la solicitarea Asociației  Nevăzătorilor din România, filiala Arad, a început de joi, 9 august, montarea primelor semafoare acustice în Arad, venite în sprijinul persoanelor cu dizabiltăți de vedere.

    Totodată, ca rezultat al eforturilor mai multor asociații locale, municipalitatea a înființat Comisia pentru accesibilizarea spațiului public din municipiu.

    În primă fază, Primăria Arad a achiziționat peste 100 de semafoare, dintre care mai multe au fost montate astăzi la trecerile de pieton de pe Bulevardul Revoluției, urmând ca zilele următoare să fie montate și la trecerile de pieton de pe Calea Aurel Vlaicu și pe alte câteva străzi intens circulate din municipiu.

    Menționăm că pe lângă aceste semafoare acustice și covoarele tactile de la trecerile de pieton, municipalitatea a mai avut un proiect venit în sprijinul persoanelor nevăzătoare, însă după un foarte scurt timp, s-a renunțat la implementare. Vorbim aici despre „beacon-urile” achiziționate de Primăria Arad, instalate pe exteriorul tramvaielor, acele dispozitive care anunță numărul liniei, în momentul în care sosește în stație câte un tramvai. Dispozitivele au funcționat în 2016 o scurtă perioadă, după care au fost abandonate complet. S-au mai pus în funcțiune încă aproximativ o săptămână, în 2018, chiar după apariția unui articol Special Arad care trata această problemă, după care, se pare, CTP a uitat din nou de ele.

    Suntem curioși, așadar, cât vor funcționa și noile semafoare acustice. Până la proba contrarie, salutăm inițiativa!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.