S-au îmbătat și s-au pus să sune la pompierii din Curtici pentru un incendiu imaginar
Un apel ce anunța producerea unui incendiu la o casă dintr-o localitate din vestul țării a pus pe jar pompierii și polițiștii.
Salvatorii de la Serviciul Voluntar pentru situații de urgență s-au mobilizat primii și au pornit într-un suflet spre adresa indicată, în Curtici, județul Arad.
Pompierii voluntari aveau însă să constate, odată ajunși la fața locului, ca totul a fost doar o glumă proastă făcută de niște indivizi.
Aceștia le-au transmis un mesaj celor care i-au pus degeaba pe drumuri.
„Au fost alertați voluntarii, iar când am ajuns la fața locului am constatat cu stupoare faptul că niște cetățeni au dat foc unui obiect de mobilier în curte (dacă putem spune curte).
Lângă așa zisul incendiu era un grup de cetățeni aparent turmentați. Pe lângă SVSU Curtici la fața locului a intervenit SMURD Curtici, autospeciala de stingere din cadrul ISU Arad și un echipaj de poliție.
„Dragi concetățeni glumele proaste nu își au locul în astfel de situații, poate cineva chiar are nevoie de ajutorul nostru. Faptul că cetățeanul care a apelat a fost sancționat contravențional nu poate înlătura indignarea noastră.
Pentru a ne înțelege mai bine, noi, pompierii voluntari și ISU Arad nu ținem cont de etnie sau bogăție, noi ajutăm pe oricine are nevoie și da, noi o facem voluntar. Pentru noi orice secundă contează la fel ca și pentru cel/cei aflați în nevoie”, este mesajul pe care l-au transmis pompierii voluntari din Curtici.
Cei care au dat alarma falsă au fost amendați, notează opiniatimisoarei














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)