S-a stins din viață antrenorul gloriilor Aradului, Alexandru Hăran… „Cel mai iubit om”

Alexandru Hăran, unul dintre cei mai buni antrenori de juniori pe care i-a dat vreodată Aradul fotbalistic, a trecut la cele veșnice. Avea 87 de ani, dar nu a fost uitat nici la această vârstă de foștii săi elevi.
A antrenat pentru juniorii clubului Vagonul Arad, în unele perioade clubul purtând denumirea de Rapid Arad. Prin mâna sa au trecut foste glorii fotbalistice ale acestui oraș, și îi amintim aici pe Mircea Leac, regretatul Adrian Lucaci, Dorel Cura, Ștefan Gal, Marius Grad, Radu Suciu, Ladislau Iuhasz…
Ioan Hamza, moderatorul emisiunii „Repriza de sport”, fost fotbalist la Vagonul, Strungul și Poli Timișoara, i-a fost și el elev pe vechea arenă CFR Arad, iar la plecarea dintre noi a lui „Nea Hăran”, acesta a postat un mesaj emoționant pe contul său de facebook:
„CEL MAI IUBIT ANTRENOR PE CARE L-AM AVUT.
Cel mai iubit om din viața mea de sportiv și nu numai.
Al doilea meu tată , primul meu profesor, primul meu pedagog…..nu mai este.
Alexandru Hăran este în cer acum.
Dumnezeu să-ți ofere odihnă veșnică!”, scrie Ioan Hamza, cel care a realizat și fotografia de mai sus.
Trupull neînsuflețit al lui Alexandru Hăran este la capela Silentium Aeternum, vizavi de cimitirul Pomenirea. Slujba funerară va avea loc sâmbătă, la ora 12:15, la aceeași capelă, iar înmormântarea, la ora 13,30 în cimitirul Pomenirea.
Drum lin spre îngeri, Alexandru Hăran!
Condoleanțe familiilor îndoliate, Hăran și Gîdinceanu.
Comentariile portalului
@Florin: De ce DOAR autorul acestui film-reportaj ar avea "obligația" (cel puțin morală, după cum lasați să se înteleagă) de a găsi "2-3 persoane cu gandire (...)
Lipsă de creier au dovedit-o și cei care au proiectat aleile alcătuite din dale de culoare deschisă din părculețul aflat în fața hotelului Continental. Nu poț (...)
Numai în Arad am văzut mal falimentat. Si astea vor da falimentat nu are cine sa meargă să facă consumație