duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    S-a îmbătat și a ascultat muzică la volum maxim, noaptea. Când jandarmii l-au amendat, bărbatul i-a amenințat că-și dă foc

    de Special Arad | 31 iulie 2015, 11:48 AM | Știri Arad

    1

    Vineri noaptea, 31 iulie, în jurul orei 5:40, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj în zona unui imobil de locuințe situat în zona centrală a municipiului Arad.

    La adresa precizată, jandarmii au identificat un bărbat care deranja liniștea locatarilor din zonă, ascultând muzică la volum foarte mare. Conform declarațiilor vecinilor, persoana reclamată le-a deranjat liniștea, în repetate rânduri, în special în ore ale nopții.

    Persoana în cauză a fost identificată, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul în respectivul imobil. Acesta a fost sancționat contravențional cu 200 lei amendă pentru tulburarea liniștii locatarilor.

    După primirea sancțiunii contravenționale, bărbatul, care prezenta semne vizibile că ar fi consumat alcool, a continuat să amenințe că aruncă imobilul în aer și că își va da foc. A fost calmat de jandarmi, fiind solicitată și ambulanța pentru consult de specialitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.