S-a dat drept fiul ei pentru a-i lua banii! Cum a fost înșelată o bătrână din Arad





Comunicat. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, bănuit de înșelăciune prin metoda „Accidentul”.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani, din județul Caraș-Severin, la data de 21 septembrie 2018, ar fi contactat telefonic o femeie din municipiu, spunându-i că este fiul ei și că ar fi fost implicat într-un eveniment rutier, iar pentru plata spitalizării ar avea nevoie de o sumă mare de bani.
De asemenea, bărbatul ar fi instruit femeia să predea suma de bani unei terțe persoane, cu care aceasta s-a întâlnit în fața imobilului din municipiu, unde domiciliază. Femeia, în etate și cu probleme de vedere și auz, i-a înmânat bărbatului suma de 18.800 de lei.
La scurt timp după cele întâmplate, fiul persoanei vătămate a luat legătura cu mama sa, și după ce a luat la cunoștință despre cele întâmplate, a sesizat poliția.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglemantată de Codul de Procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Comentariile portalului
Ați uitat să spuneți când a spus asta Nicușor Dan. Fiindcă este foarte important. A iesit după nici un an din partidul pe care l-a fondat (...)
Ca o completare la ce a scris @Matrix reloaded, declarația lui Nicușor e mai lungă: --- „Sunt trei lucruri esențiale pe care USR dorește să le (...)
@hazna Ai și vreo statistica, știi câți di medici s-au vaccinat și câți nu? Sau rostogolești niște afirmații fără acoperire, conspirationistule?🤣