marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    S-a dat drept american, dar polițiștii l-au „demascat” la trecerea frontierei de la Nădlac

    de Special Arad | 5 decembrie 2018, 11:30 AM | Știri Arad

    0

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat un bărbat din România care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere din Statele Unite ale Americii fals.

    În data de 05.12.2018, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român B.L, în vârstă de 46 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz tip C220 CDI, înmatriculat în România.

    La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din statul Florida – Statele Unite ale Americii şi un document „International Drivers Licens” în care sunt înscrise aceleaşi date ca şi în permisul sus-menţionat.

    Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false, în plus s-a constatat ca acestea nu sunt eliberate de o autoritate recunoscută de către statul român.

    Extinzând cercetările, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere.

    Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere în urma unui examen, pe numele lui fiind eliberate cele două documente. Acesta a mai adaugat ca nu ştia că aceste documente nu sunt recunoscute de statul român.

    Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.