Rusia impune sancțiuni companiilor TikTok, Telegram, Zoom, Discord şi Pinterest
Agenţia Federală pentru Supravegherea Comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor, a anunţat vineri sancţiuni împotriva unor companii IT străine, printre care şi TikTok, Telegram, Zoom, Discord şi Pinterest, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Într-o declaraţie emisă de Roskomnadzor, aceasta afirmă că măsurile au fost luate după ce respectivele companii nu s-au conformat cererii de retragere a „conţinuturile ilegale”, şi vor rămâne în vigoare până la îndeplinirea acestei solicitări, fără a preciza concret care sunt măsurile decise.
Google şi companii IT care gestionează reţele de socializare, inclusiv Facebook şi Twitter, au primit în mod repetat amenzi în Rusia pentru încălcarea legislaţiei ruse asupra conţinuturilor interzise şi a noii legislaţii care incriminează difuzarea de ”ştiri false” despre armata rusă, în contextul ”operaţiunii militare speciale” desfăşurate de aceasta împotriva Ucrainei.
Cele mai recente amenzi au fost aplicate săptămâna aceasta de instanţe ruseşti serviciului american de live streaming Twitch 2 (două milioane de ruble – 33.000 de dolari) şi serviciului de mesagerie Telegram (11 milioane de ruble – 179.000 de dolari).













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)