„ROMLAG 1945 – 1965”. Expoziție la Arad a Muzeului Ororilor Comunismului în România





Complexul Muzeal Arad anunță vernisarea expoziției interactive organizată de către Muzeul Ororilor Comunismului în România în data de 28 aprilie 2023, ora 11:00, la sala Clio (strada Horia nr. 10), cu titlul „ROMLAG 1945 – 1965”.
Expoziția va fi deschisă până în data de 14 mai 2023 și este inclusă în programul Nopții Muzeelor la Arad, sâmbătă, 13 mai, cu program de vizitare între orele 16.00-02.00 (intrarea este liberă pe parcursul Nopții Muzeelor, sâmbătă, 13 mai).
La vernisaj vor fi prezenți organizatorii, reprezentanții Complexului Muzeal Arad, istorici arădeni, dar și elevi ai Colegiului Preparandia „Dimitrie Țichindeal” din Arad.
Text oferit de Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR):
Numele expoziției „ROMLAG 1945-1965” este dat de sistemul concentraționar și represiv instituit în perioada premergătoare dar și în timpul regimului de tip stalinist sub Republica Populară Română. Narațiunea personalizată a spațiului represiv și totalitar este făcută printr-o abordare interdisciplinară a noilor media cu cercetarea cartografică. Îmbinarea celor două arii permite o comunicare directă și imersivă în spațiul represiv cuprins între 1945-1965 prin intermediul hărților, fotografiilor și documentelor expuse în premieră publicului.
Expoziția cuprinde 5 secțiuni tematice Rezistenta, Revoltele; Închisoarea Politică; Deportările și Frontierele. Fiecare zonă de cercetare analizează impactul regimului represiv prin utilizarea hărților ca instrument de orientare istorică în procesul de analiză a fenomenului comunist în România.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)