ROMATSA, în doliu. Un controlor de zbor a decedat în timpul serviciului





Unul dintre controlorii de trafic aerian a făcut stop cardiac chiar în timp ce dirija zborurile. Activitatea sa a fost preluată imediat de un alt coleg. Echipajele medicale sosite imediat nu au mai putut face nimic pentru controlorul de trafic aerian şi i-au declarat decesul.
Pasagerii şi echipajele din avioanele pe care le dirija bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, nu au fost nici o clipă în pericol.
Până în 2001 controlorii de trafic puteau să se pensioneze la cerere la 50 de ani și de drept la 52. De atunci a intrat în vigoare altă lege și se pensionează la 65 de ani de drept.
UPDATE
Controlorului i s-a făcut rău în ora de repaus, în camera de relaxare. Acesta a fost dus imediat la cabinetul medical din sediu unde o asistentă i-a acordat primul ajutor. La scurt timp, la fața locului a ajuns și o ambulanță SMURD. Victima nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul.
UPDATE 2
Surse din cadrul companiei ne-au declarat că bărbatul care a murit este din București. Așa cum se cunoaște, peste 40 de angajați ai ROMATSA sunt arădeni.
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?