joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Robi Mureşan performează fără sponsor! Rezultat istoric pentru România!

    de Tudor Bogdan | 14 mai 2014, 2:03 PM | Sport

    0

    Arădeanul Robi Mureșan, pilotul care concurează pentru H-Moto Team a reuşit prin locul 8 din cursa Superstock 1000 de la Imola să obţină cea mai mare performanţă a României dintr-un campionat mondial de motociclism viteză!

    Mureşan a fost cel mai bun pilot de pe un BMW S1000RR în condiţiile unei curse în care au dominat modele Ducati 1199 Panigale R. Etapa de la Imola a fost a treia consecutivă în care Robert Mureşan a concurat fără suportul financiar al vreunui sponsor, scrie ProSport!

    „Cu o strategie foarte bine pusă la punct, Robert Mureșan, deși a avut ceva probleme la cutia de viteze, a făcut o cursa tactică excelentă și a terminat pe locul 8 în World SuperBike Championship — SuperStock 1000. Astfel, el urcă la general pe locul 16 și face o performanță unică pentru România cu acest loc 8”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres. Robert Mureșan a pornit de pe locul 11 al grilei de start în cursa câștigată de cehul Ondrej Jezek (Barni Racing Ducati).

    Următoarea cursă pentru român va fi cea de la Misano ((Italia), pe pe 22 iunie.

    Performanţa lui Robert Mureşan (23 de ani), locul 8 la cursa Superstock 1000, este cel mai bun rezultat obţinut în istoria motociclismului din România la un campionat mondial. Robi, cel care concurează în cadrul echipei H-Moto Team pe un BMW S1000RR, a obţinut 8 puncte de pe urma acestei clasări pe un circuit cu care nu era deloc familiar, dar şi în condiţii deosebite. Arădeanul a mărturisit pentru ProSport că primele trei etape din acest sezon au fost parcurse fără suportul financiar al vreunui sponsor.

    „Sper să mă ajute clasările astea pentru găsirea sponsorilor, chiar ar fi păcat să abandonăm din nou din cauza banilor. Noi facem eforturi mari să mergem la cursele următoare. Sper că un top 10 în campionatul mondial, prima oară în istorie pentru un român, va sensibiliza câţiva oameni. E de menţionat faptul că până la etapa asta nu am avut nici măcar un sponsor, nimic. Suntem strânşi la maximum cu banii. Trebuie să îi mulţumesc unui prieten din Spania care a venit în Italia să ne aducă ceva bani, aşa mergem noi în campionatul mondial”, a spus Robert Mureşan pentru ProSport.

    A fost cel mai bun pilot pe o motocicletă BMW

    Amănunt deloc de neglijat, performanţa lui Robert Mureşan poate fi privită şi din perspectiva valorificării materialului de concurs. Astfel, românul a reuşit ca prin locul 8 în cursă să fie şi cel mai bun pilot de pe o motocicletă BMW în condiţiile unei curse dominate de modelele Ducati 1199 Panigale R. „Un aspect special este că am fost primul BMW din clasament în această cursă, am depăşit câştigătorul de etapa trecută, pe Kevin Valk, şi l-am depăşit şi pe Lussiana, locul trei în cursa trecută. Au fost depăşiri frumoase, ultima depăşire a fost şi filmată, transmisă în direct. În rest, ce să zic? Am fost puţin dezavantajaţi de temperatură pentru că setajele pe spate au fost făcute sâmbătă, cu o zi înaintea cursei, pe o temperatură a asfaltului mai mare cu 20 de grade. De asta, în cursă, am avut nişte probleme, îmi fugea spatele”, a mai menţionat Robert, conform ProSport.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.