Rizaiy Kamal, cel mai căutat criminal din România! A înjunghiat un om până la moarte, pe A1, în iarna anului 2020

    de Andreea Daniela B. | 3 decembrie 2021, 1:18 PM | Naţional | Topic special

    0

    Unii infractori reușesc să scape din mâinile polițiștilor după comiterea unor fapte grave. Din păcate, mulți de pe lista „most wanted” a Poliției Române sunt oameni care au încercat să omoare, au reușit să omoare, au fost condamnați pentru proxenetism, trafic de persoane și droguri, infracțiuni foarte grave, dar pentru care n-au fost pedepsiți niciodată. Tocmai pentru că lista este din ce în ce mai lungă, Poliția Română, alături de agențiile de aplicare a legii din alte state membre și Europol, lansează o campanie de creștere a gradului de informare publică, în scopul prinderii persoanelor căutate pentru săvârșirea de infracțiuni de omor, trafic de droguri și trafic de persoane.

    Exemple din Arad

    Unii dintre cei mai căutați infractori din Europa sunt urmăriți de o perioadă mai lungă și în prezent ar putea să trăiască o viață relativ obișnuită, dar au un trecut pe care vor să-l ascundă. De exemplu, referindu-ne la Arad, în urmă cu câțiva zeci de ani, Ion Nicolae, zis Nicu Brăileanu, „împreună cu o altă persoană au pătruns în locuința lui A.S. din municipiul Arad pe care l-au ucis prin împușcare, au rănit prin împușcare pe B.A. și a rănit prin aplicarea a trei lovituri de cuțit pe C.C”. Bărbatul este considerat chiar și astăzi deosebit de periculos, însă încă de la comiterea faptelor, din data de 14.05.1993, acesta nu a fost găsit.

    Se prea poate ca acesta să fie încă în viață, să trăiască departe de locul în care a comis fapta și să își fi continuat existența de parcă nimic nu s-a întâmplat. Mai mult, fiindcă au trecut atâția ani, el probabil a fost uitat de lume, singurii care îi mai țin minte chipul fiind cei afectați de faptele lui, familia persoanei care a murit și cei care au reușit să supraviețuiască în urma atacului lui.

    În continuare, un alt exemplu este cel al lui Rizaiy Kamal, cetățean afgan în vârstă de 26 de ani. Cu toate că legătura cu Arad nu pare una strânsă, el a comis o crimă pe autostrada A1, pe tronsonul de drum care duce de la Arad la Timișoara. Mai exact, la data de 9 decembrie 2020, în jurul orei 05.00, pe autostrada A1, tronsonul Arad – Timişoara, în incinta unei benzinării, a fost găsită o persoană, de naţionalitate afgană, care a suferit înjunghieri în zona abdominală, fiind victima unei agresiuni. Leziunile suferite au pus în pericol viața victimei, acestea fiind cauzate de activitatea violentă a celui în cauză, care, în același timp, ar fi aplicat lovituri cu cuțitul, în zona abdominală, unei alte persoane, provocându-i moartea. În acel moment, pe numele bărbatului, Tribunalul Arad a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, trafic de migranți, tentativă de omor și omor.

    Despre campanie

    ENFAST, cu sprijinul Europol, lansează astăzi campania EU Most Wanted 2021, pentru a depista persoanele urmărite din Europa. Persoanele respective sunt căutate pentru infracțiuni grave, cum ar fi omor, trafic de droguri și trafic de persoane. Vă rugăm să vizitați site-ul web al celor mai căutate persoane din Europa, www.eumostwanted.eu, pentru a vedea imagini cu persoanele urmărite și să verificați dacă recunoașteți vreuna dintre acestea. Dacă da, puteți anunța, anonim, prin intermediul site-ului web, www.eumostwanted.eu. Ați putea ajuta forțele de ordine să prindă o astfel de persoană.

    Aproape toate statele membre participă, în acest an, la campania EU Most Wanted și există, în prezent, 62 de persoane urmărite, publicate pe site. Europe’s Most Wanted a fost inițiat de comunitatea ENFAST, în ianuarie 2016, cu sprijinul Europol. Membrii ENFAST sunt specializați în localizarea infractorilor fugari, care sunt bănuiți sau au fost condamnați pentru infracțiuni grave și fac obiectul mandatelor europene de arestare. Colaborarea între statele membre este importantă, atunci când este vorba de infracțiuni transfrontaliere și de persoane care fug dintr-o țară în alta și se sustrag, în mod repetat, de la aplicarea legii.

    Încă de la lansare, campania a cunoscut un mare succes. În anul 2020, 16 persoane urmărite au fost arestate, 5 dintre arestări fiind datorate campaniei. De asemenea, cu ajutorul informațiilor venite de la cetățeni, dar și ca rezultat al conștientizării sporite a publicului, pe care o creează campania, infractorii s-au predat. De la lansarea campaniei, în anul 2016, 110 persoane urmărite au fost arestate, 41 dintre aceste arestări fiind direct legate de informații primite de pe site-ul campaniei, www.eumostwanted.eu.

    Persoana urmărită de Poliția Română, în această campanie, este Rizaiy Kamal, alias Rizai Gardiz, cetățean afgan, de 26 de ani.

    E.N. – F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților) înglobează toate structurile naționale de „Urmăriri”, cu sprijinul Europol, pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene, în ceea ce privește localizarea, arestarea și predarea persoanelor urmărite în baza mandatului european de arestare”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Română.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.