Rezultatele finale la Bacalaureat. Aradul are acum 2 elevi de 10 și o rată de promovare de 71,75%
Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2022) au fost afișate astăzi, 1 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat. La nivel național, rata de promovare este de 75,2%, iar numărul mediilor de 10 a crescut la 220.
Conform datelor oferite de IȘJ, în județul Arad, rata de promovare înregistrată după soluționarea contestațiilor este de 71,75% (în creștere cu 2,41%, comparativ cu afișarea rezultatelor inițiale – 69,33%). Pentru promoția curentă, rata de reușită este 76,80%, iar pentru promoțiile anterioare este de 38,32%.
Astfel, din totalul celor 2537 de candidați arădeni prezenți (2203 – promoția curentă și 334 – promoțiile anterioare) au promovat 1820 de candidați: 1692 de candidați aparțin promoției 2022, iar 128 provin din promoțiile anterioare.
Numărul mediilor de 10 s-a modificat în urma soluționărilor contestațiilor. Dacă înainte de contestații, 1 sigur elev (Bianca Alexandra Henegar, de la Colegiul Național Preparandia Dimitrie Țichindeal) obținuse 10 pe linie, acum, în urma reevaluării, avem și un elev de la Colegiul Național „Moise Nicoară” care are 10 pe linie, Violeta Damaris Parasca. Imediat după cele două eleve, mai avem încă doi elevi care au media finală 10, însă în aceste cazuri la una dintre materii au luat 9,99, nu 10 curat.
Precizăm că procentul de promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
În județul Arad, au fost depuse un număr de 846 contestații. Dintre acestea, 483 de contestații au avut nota mărită, 317 au avut nota scăzută, iar 46 au rămas cu aceeași notă.
***
Informații detaliate privind rezultatele înregistrate la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, după soluționarea contestațiilor, pot fi consultate în dosarul de presă, de pe site-ul oficial al Ministerului Educației.
Comentariile portalului
Tren si catre Aeroportul Arad ca Mosneag si zecile de trantori sa se deplaseze mai economic catre locul de trandaveala.
Da, asa e, in camp vor sa faca statia, probabil astia au facut scoala cu femeia de servici de le-a venit asa idei inteligente, daca s-ar fi informat cum au (...)
Cam cat mai e salariul prin fabricile din Arad ? 3000 -4000 ?