Au fost publicate rezultatele finale la Evaluarea Naţională. Nicio medie de 10 în județul Arad, dar a crescut (puțin) procentul de promovabilitate





Ministerul Educației a publicat rezultatele finale (după contestații) la Evaluarea Națională. În ceea ce privește județul Arad, nu s-a produs, însă, nicio schimbare majoră în vârful clasamentului în funcție de mediile obținute. Cele mai mari note, precum înainte de contestații, au rămas 9,95.
Au rămas tot cinci elevi cu medii de peste 9,90, de la Liceul Național de Informatică, Colegiul Național „Moise Nicoară” și Colegiul Național „Vasile Goldiș”.
Un singur elev dintre acești cinci, de la Colegiul Național „Vasile Goldiș”, a depus o contestație, având 9,90 atât la Limba și Literatura Română, cât și la Matematică. Elevul în cauză a contestat nota la Matematică și a avut succes, nota i-a fost modificată în 10. Media finală i-a crescut, astfel, la 9,95.
Rezultatele finale la Evaluarea Naţională sunt publice pe site-ul evaluare.edu.ro, elevii participanți având un cod unic prin care își pot afla notele.
UPDATE
Inspectoratul Școlar Județean anunță că procentul mediilor peste 5, după soluționarea contestațiilor în județul Arad, este de 69,52%.
Înainte de contestații, procentul de promovabilitate pentru județul Arad, în acest an, a fost de 69,49%.
Au fost depuse 264 de cotestații la Limba și literatura română, 5 la Limba și literatura maternă și 210 la Matematică.
Dinamica notelor în urma soluționării acestor contestații:
Contestații la Limba și literatura română:
• TOTAL: 264
• Număr note diminuate în urma soluționării contestațiilor: 91
• Număr note nemodificate: 12
• Număr note majorate în urma soluționării contestațiilor: 161
Contestații la Limba și literatura maternă:
• TOTAL: 5
• Număr note diminuate în urma soluționării contestațiilor: 0
• Număr note nemodificate: 1
• Număr note majorate în urma soluționării contestațiilor: 4
Contestații la Matematică:
• TOTAL: 210
• Număr note diminuate în urma soluționării contestațiilor: 72
• Număr note nemodificate: 42
• Număr note majorate în urma soluționării contestațiilor: 96
Citește și: Nici la Bacalaureat nu s-a înregistrat la Arad vreo medie de 10 pe linie. 5 elevi au fost foarte aproape
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)