Restricțiile de pe Valea Oltului se prelungesc până în noiembrie. Ce vehicule nu mai au voie să circule pe DN7
Șoferii care tranzitează Valea Oltului trebuie să țină cont de prelungirea restricțiilor de circulație instituite pe DN7. Măsura se aplică pe sectorul dintre Călimănești-Căciulata și Câinenii Mari și rămâne în vigoare până la 15 noiembrie 2026, în contextul lucrărilor de punere în siguranță a versanților, transmite DRDP Craiova.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, vehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone nu pot circula pe acest tronson de luni până sâmbătă, în intervalul 08:00-17:30.
Restricțiile sunt necesare pentru ca echipele de muncitori să poată continua lucrările de stabilizare a versanților, inclusiv montarea plaselor de siguranță și a barierelor de retenție. Intervențiile au fost programate inițial pentru luna august, însă acestea nu au fost finalizate, astfel că perioada în care se aplică restricțiile a fost extinsă.
„Restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești-Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. În continuare, în intervalul 08:00-17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Restricțiile sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță și pentru protejarea participanților la trafic și a muncitorilor din șantier”, a transmis DRDP Craiova pe Facebook.
Pericol de desprindere a rocilor
Lucrările se desfășoară într-o zonă în care versanții prezintă porțiuni cu rocă friabilă și instabilă. Menținerea intervențiilor este considerată necesară pentru reducerea riscului ca blocuri de piatră să se desprindă și să ajungă pe carosabil.
Întreruperea lucrărilor înainte ca versanții să fie securizați ar putea crește riscul producerii unor incidente grave pentru participanții la trafic.
Autoritățile le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și toate restricțiile instituite pe sectorul afectat al DN7, pentru evitarea situațiilor periculoase și pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)