vineri, 3 mai, 2024

Special Arad Logo

    Restaurantul lui Pescobar, Taverna Racilor, mistuit de flăcări | Video

    de - | 16 decembrie 2023, 10:31 AM | Naţional

    0

    Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la un restaurant din Snagov, în zona pontonului. Potrivit unor surse, este vorba despre Taverna Racilor, restaurant recent deschis și deținut de controversatul „Pescobar”.

    La fața locului au fost alertate 9 autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare.

    Focul se manifestă la acoperiș și mansardă, pe o suprafață de aproximativ 500 mp. În local se aflau 13 persoane care s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție.

    Pompierii intervin cu autoscara pentru stingere de la înălțime și de pe două laturi ale clădirii.

    Din primele informații, nu sunt victime.

    UPDATE: A fost realizat dispozitiv de protecție și în spatele restaurantului, la zona de pădure. Au fost alertate 11 autospeciale.

    Paul Nicolae, cunoscut online sub porecla „Pescobar”, a deschis în martie 2023 restaurantul din Snagov, parte din rețeaua „Taverna racilor”. Acesta a avut probleme cu ANPC în ultima perioadă, restaurantul său din Herăstrău fiind închis, menționează stiripesurse.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.