marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Restaurantele la control! Câte amenzi au aplicat polițiștii în prima zi a instituirii măsurii de alertă cu localurile închise

    de Special Arad | 15 octombrie 2020, 12:03 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. În ziua de 14 octombrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, au fost desfăşurate acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

    Au fost verificate 113 restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, precum și 8 mijloace de transport.

    Pentru abaterile constatate au fost aplicate 127 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 19.500 de lei, în baza Legii 55/2020 privind măsurile de protecţie individuală, dintre care 125 pentru nepurtarea măștii de protecție și 2 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

    Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.
    Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.