vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Republica Moldova intră în stare de alertă în sectorul energetic

    de - | 13 octombrie 2021, 10:18 PM | Internaţional

    0

    Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) din Republica Moldova a decis miercuri să declare stare de alertă în sectorul energetic, pentru a evita o eventuală criză. Anunţul a fost făcut de către ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, relatează Unimedia, preluată de Agerpres.

    „Cetăţenii nu vor fi (afectaţi) de această stare de alertă. Sunt mai multe grupuri de lucru şi un plan de acţiuni, care va fi realizat”, a declarat Spînu.

    Astfel, va fi introdusă stare de alertă pentru ca toate instituţiile responsabile să fie pregătite de perioada care urmează, se va elibera păcură din rezerva de stat pentru a reduce consumul de gaze naturale, iar societatea Energocom este mandatată să iniţieze negocieri cu statele vecine privind resursele alternative, a spus ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova.

    „Am promis că vom face tot ce ne stă în puteri pentru a proteja cetăţenii de efectele crizei energetice, o situaţie care se manifestă în toată lumea”, a mai spus Andrei Spînu.

    Ministrul a promis că guvernul moldovean va pregăti o serie de ajutoare pentru „perioada de dificultate”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.