Anul 2001 avea să fie un punct de cotitură pentru viața culturală arădeană. Prima ediție a unui eveniment de nișă avea să fie o piatră de temelie care, pe an ce trece, a reușit să clădească orașul într-un adevărat hub cultural internațional, care clocotea de creativitate, iar epicentrul acestui cuib de creație a fost Teatrul Vechi de pe Gheorghe Lazăr.

În curtea sa, anual, au început să se înghesuie, între și după spectacolele nonconvenționale, avangardiste, tot mai mulți actori, directori, scenariști, dansatori, coregrafi și tot felul de oameni din universul teatrului, din toate colțurile lumii.

Din păcate, acum, după doar unsprezece ani de la ultima ediție, arădenii par să fi uitat de Festivalul de Teatru Underground. Noi ne-am amintit cu mare drag și dor de el, mai ales citind pe rețelele de socializare anumite reacții în legătură cu utilitatea pe care ar mai putea-o avea ruina teatrului de pe Gheorghe Lazăr, observând cu tristețe că unii sunt de părere că e o risipă ca Primăria să investească în „niște pietroaie care stau să cadă”, întrucât ar fi mai binevenită construcția încă unei săli de sport care să aibă utilitate tinerilor. Se lăsa impresia că o sală de spectacol e echivalentul bătrâneții, însă o simplă vizionare a înregistrărilor care au mai rămas pe internet din timpul Festivalului de Teatru Underground ne face să realizăm că sala Teatrului Hirschl era umplută mereu până la refuz tocmai de tineri!

Când știi să pregătești un teren fertil pentru actul cultural autentic, când nu îngrădești imaginația prin bariere politice, când dai libertate absolută unor oameni plini de imaginație, atunci sădești semințele pentru succes, mai ales prin rândul tinerilor.

Timp de 10 ani, Festivalul de Teatru „Underground” a fost un real magnet pentru trupele din țară, dar mai ales pentru cele din străinătate, care vedeau o reală oportunitate ca, în decursul celor zece zile de festival, să poată să-și pună în scenă creațiile care erau refuzate de teatrul convențional, dar, mai ales, să-și stabilească parteneriate, planuri pentru viitoare proiecte, să facă schimb de idei artistice între ei. Au călcat sala cu pereți de cărămidă a Teatrului Hirschl trupe din Statele Unite ale Americii, Japonia, Marea Britanie, Franța, Belarus, Ucraina, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Serbia, Italia, Germania, Finlanda, Spania și altele.

Fondatorul Festivalului de Teatru Underground, Ovidiu Balint, își amintește cu nostalgie acele momente magice care se întâmplau în fiecare lună mai, timp de zece zile și ne povestește cum a luat naștere ideea:

„Pur și simplu aveam niște producții de teatru acolo (în Teatrul Vechi, n.red.) cu actori și regizori din Arad care căutau altceva, să joace alt gen de spectacole care nu erau puse în scenă pe scena Teatrului mare din Arad. Atunci aveam cam 4, 5 spectacole pe an în regim semiindependent, apoi am propus sa se joace spectacolele respective în cadrul Festivalului de Teatru Clasic. Directorul de atunci, Văran, a spus că Festivalul de Teatru Clasic e un festival serios și să îmi fac eu alt festival… Și așa am făcut! L-am ascultat și anul următor l-am și făcut.

Treptat, am și reușit. Am avut la prima ediție vreo 10/12 spectacole și, încet, încet am contactat centre și institute culturale, ministere, aveam de exemplu colaborare cu ministerul culturii din Franța…

De ce a prins așa de repede? Pentru că a fost singurul festival din țară care era destinat strict producțiilor independente. Atunci se năștea mișcarea teatrală independentă, a avut o explozie în toată țara și era singurul festival care se adresa lor. Am mers pe rețeta «win – win». Plus că avea foarte multe afilități conexe: workshop de actorie, de fotografie artistică, de dramaturgie. De exemplu, cum a fost cazul cu o regizoare din Japonia care a făcut un workshop complex de regie, dans, actorie care s-a încheiat cu un spectacol care a făcut înconjorul lumii, din Japonia până în Statele Unite, la care noi am fost coproducători. La film, la fel. Atunci se năștea filmul independent, să prindă cheag, din nou am prins o oportunitate. Cam asta a fost rețeta de succes”, ne-a spus Ovidiu Balint, care – în perioada respectivă – a fost directorul Casei de Cultură din Arad.

Voci de departe. Ce spuneau oaspeții străini despre fenomenul Underground

Nu prea au rămas multe amintiri pe internet despre cele zece ediții, însă ne-am bucurat când am descoperit că încă a rămas activ un video pe Youtube, în limba engleză, realizat în cadrul celei din 2009. Ironic, deși aflat în plin apogeu, avea să fie penultima organizare a ceea ce s-a numit Festivalul de Teatru Underground. Din dorința ca nu cumva să se șteargă filmulețul și, o dată cu el, să dispară frumoasele cuvinte pe care le-au avut de spus invitații, am considerat oportun să transcriem câteva citate în rândurile de mai jos:

„Anul ăsta am avut mult mai multe oferte din străinătate, respectiv dacă la primele ediții, când festivalul a devenit internațional, era un efort pentru noi să căutăm să convingem oamenii să vină, acum se pare că festivalul și-a cucerit un renume care i-a crescut firește și gradul de interes” – Victor Scoradeț, critic de teatru, București.

„Nu ne-am cunoscut niciodată. Ne-am cunoscut pentru prima dată aici și a fost o emoție incredibilă. În decursul săptămânilor trecute am simțit o conexiune specială împreună (…)” – Yoshiko Chuma, director la „The School of Hard Knock” din New York.

„Pentru noi, cei din Republica Moldova, este deosebit de important să vedem ce se întâmplă în jur și e bine atunci când este posibilitatea de a comunica atunci când ne vedem unii cu alții, pentru că am mai fost și la alte festivaluri unde nu prea era acest moment, era în foarte multe locuri destul de departe unul de altul și mai puțin timp pentru a ne cunoaște mai de aproape, aici nu este așa și în sensul ăsta este foarte bine” – Anatol Durbală, coordonator artistic la Academia de Muzică, Teatru și Arte din Chișinău, Republica Moldova.

„Am auzit și citit opinii foarte bune despre acest festival, ideea de a combina toate aceste domenii artistice, precum muzica, filmul, teatrul, dansul, marionetele, toate acestea, e o idee foarte, foarte bună!” – Ryszard Kalonowski, coregraf, Teatrul de Dans Lublin, Polonia.

„E foarte important că se aduc grupurile underground și cele foarte alternative și în regiuni, nu doar în București. Dar e foarte dificil să găsești un partener bun în regiuni, iar eu sunt chiar impresionată că Aradul este un partener bun. Aradul este foarte deschis pentru tot ce e nou” – Monika Stepanova, directorul Centrului Cehesc, București.

„Acest festival, pentru prima oară, pare să fie deschis nu doar teatrelor și scenariștilor românești, dar e deschis să găsească grupuri din Europa de vest, de nord, de est. Asta mă impresionează extrem. Asta arată cum acest festival a pornit drumul său către Europa, să fie deschis către Europa, să primească oaspeți din Europa (…).  Din câte știu e singurul  festival de teatru underground, deci un festival «în afară», pentru că e în afara scenei (convenționale, n.red.), ceea ce înseamnă că e o șansă enormă pentru Arad și pentru organizatori” – Dieter Topp. președintele „KulturForum Europe” din Germania.

„În exterior, această clădire este foarte veche, dar înăuntru, pentru mine, e foarte industrială, știți? E foarte frumos. Cred că spectacolul nostru se pretează pentru astfel de locuri. Sunt foarte fericit că sunt la Arad!” – Wojtek Kapron, dansator Teatrul de Dans Lublin, Polonia.

„Anul acesta este pentru prima oară în istoria festivalului când am primit scrisoare din Macedonia. A fost un regizor tânăr, destul de cunoscut în fostele republici ale Iugoslaviei, care neapărat voia să vină la festival, dar era prea târziu din păcate. Și a avut și o piesă interesantă. Sigur că vom păstra legătura cu el” – Victoria Froloya, producător, Casa de Cultură Arad.

„A fost o mare surpriză și o mare bucurie pentru noi. Lumea ne-a primit foarte bine, parcă ne simțim de altundeva, nu din Timișoara, care-i foarte aproape de Arad” – Cornelia Iordache, director adjunct, Teatrul German din Timișoara.

„E un spațiu excepțional aici! Felicitări Aradului, felicitări arădenilor și buuuu celor care nu investesc aici!” – Trupa Dan Puric București.

Mai există șansa unei renașteri pentru Festivalul de Teatru Underground? – este întrebarea care i-am adresat-o lui
Ovidiu Balint, cel care la ora actuală este singurul care are drepturile de autor pentru organizarea acestui festival.

„Cred că ar mai prinde. Nici acum nu prea există așa ceva. Există multe festivaluri, dar niciunul nu are rețeta pe care o aveam noi. În primul rând, durând 10 zile, cam toți stăteau toată perioada, nu plecau următoarea zi după spectacol, și așa se întâlneau cu actorii, managerii de teatre din alte țări, care veneau să caute spectacole aici. Ca un fel de networking inclusiv…

Am păstrat legătura cu mulți, dar la nivel amical, de prietenii. Poate că o să îl renaștem cândva, cine știe?”, ne-a spus râzând. „Deocamdată rămâne un proiect, dar nu se știe niciodată. Dorință este din partea a foarte mulți care au fost implicați. Toți care participau regretă festivalul de la Arad”.