Regretatul alpinist arădean Zsolt Torok are demni urmași! Doi arădeni au cucerit, în plină pandemie, cel mai înalt vârf din masivul african Kilimanjaro





Pandemia nu i-a oprit pe doi arădeni stabiliți în Austria să arboreze steagul României, din nou, pe vârful Uhuru (5895 metri înălțime), situat în masivul Kilimanjaro – Tanzania, cel mai înalt vârf montan și vulcanic de pe continentul african. Alecsandra Moldovan și jurnalistul Adrian Moldovan, de la EveryDay HoliDay, au găsit resursele necesare să-și pregătească și să ducă la bun sfârșit o expediție pe Kilimanjaro.
Este a doua oară pentru Adrian când reușeste să ajungă pe vârful suprem african, după 11 ani de la prima ascensiune arădeană, realizată împreună cu Ovidiu Daniel Cismaș.
„Astfel, ascensiunile arădenilor la înălțime continuă, poate nu la fel de spectaculoase și de importante precum a celui ce îi inspiră în continuare pe arădeni și chiar pe toți românii, regretatul alpinist arădean Zsolt Torok. Însă aceste ascensiuni trebuie să continue, arătând tuturor că și românii de la câmpie pot ajunge acolo sus, la marea înălțime a munților.
Pentru a vedea și a trăi măcar vizual asensiunea finală a vârfului Uhuru realizată de Ale și Adi, accesați postarea sau linkul https://www.youtube.com/watch?v=q3Z27Et5qeI&t=4s
Familia Cișmas a susținut aventura montană africană a familiei Moldovan și nu putem decât să fim mulțumiți că steagul României dăruit de noi a ajuns datorită lor la 5895 metri”, a scris pe Facebook unul dintre eroii din prima aventură, Ovidiu Daniel Cismaș.
Jurnalist plecat în Austria
Adrian Moldovan, în vârstă de 45 ani, a fost farmacist în Arad până în anul 2012, dar și moderator și realizator la TV Arad, unde a realizat emisiuni de divertisment și de turism. Pentru că în România nu a găsit resursele necesare pentru a-și finanța expedițiile și reportajele de călătorie la care visa, a plecat ca farmacist în Austria, lângă Viena, unde lucrează din 2013.
Împreună cu soția sa, Alexandra, a lansat la începutul anului 2018 pe Youtube canalul de călătorii și aventuri „EveryDay HoliDay”.
Muntele alb
Masivul Kilimanjaro (Kilima Njaro = „Muntele alb”, respectiv „Muntele cu zăpadă”) nume utilizat: Kilimandscharo, Kilimanjaro, respectiv Mount Kilimanjaro (din 1902 până în 1918 numit Kaiser-Wilhelm-Spitze), este un munte, un stratovulcan, situat în nord-estul Tanzaniei. Include vârful Uhuru Peak de 5.895 m, cel mai înalt vârf din Africa, urmat de muntele Kenya. În anul 1987 a fost declarat monument al naturii sub protecția UNESCO.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)