Regizoarea Carmen Lidia Vidu își joacă propriul rol în „ARAD. Jurnalul meu virtual” – scurtmetraj „un pic narcisist, un pic sincer, un pic mincinos”
„ARAD. Jurnalul meu virtual”, al doilea film de scurtmetraj semnat de Carmen Lidia Vidu, în care regizoarea își face și debutul ca actriță, jucându-și propriul rol, a avut premiera pe 9 mai la Bruxelles, în cadrul „Open Doors Day – Ziua porților deschise la instituțiile europene”. Scurtmetrajul despre Arad apăruse la doar o lună după câștigarea Premiului Gopo la secțiunea „scurtmetraj documentar” cu filmul ei de debut „O scurtă istorie Astra Film”.
„ARAD. Jurnalul meu virtual” este un scurtmetraj un pic real, un pic fantastic despre Arad si despre copilăria regizoarei. „În teatru, sunt ca o prințesă în palatul ei. De film m-am apropiat fără să știu, e o poveste nouă în viața mea”, marturisea Carmen Lidia Vidu pe HotNews. Ea este cunoscută drept cel mai important și spectaculos regizor de teatru multimedia din România, asta înaintea debutului în film.
„Mă numesc Carmen Lidia Vidu și am copilărit în Arad. Prietenii mei trăiesc cu un picior în realitate și cu unul în fantezie. În Arad mănânc întotdeauna langoși și îmi cumpăr haine din talcioc. (…) În Arad m-am îndrăgostit de teatru. Astăzi sunt regizor de teatru. Încă îmi doresc să fac un spectacol în Arad”, așa începe povestea de o zi a eroinei filmului, care trăiește în timp real o poveste din trecut: ne poartă prin cele mai reprezentative locuri din Arad – locurile copilăriei sale. Printre plimbările cu tramvaiul, bicicleta sau barca, cumpărături, înot, biserica preferată și casa eroinei, în film apar și oamenii dragi și părinții regizoarei din viața reală.
„Inițial, mi-am dorit să fac «Arad. Dancing City», dar nu era anotimpul potrivit. Sper totuși că voi reuși să regizez și acest al doilea scurtmetraj, cu toate că nu prea mai cred. A fost o chestiune de șansă. Iar eu m-am bucurat de ea. Povestea e reală. Scurtmetrajul e unul documentar. E realizat fără pretenții, un pic narcisist, un pic sincer, un pic mincinos”, a povestiti regizoarea pentru Ziarul Metropolis.
„M-am dus exact în locurile pe care le frecventez de fiecare dată când revin în Arad. A fost totul sincer, nimic contrafăcut. Am trait în timp real o poveste din trecut. Dedic acest film documentar părinților mei, Floarea & Gheorghe Vidu. Scurtmetrajul are starea mea de acum; în copilărie, simțeam altfel Aradul, nu ca acum. Când eram mică, voiam să fiu prima la școală, la înot, la olimpiade, în modă, în extravaganță, în lecturi… Era o foame în mine de a acumula totul. Nu cred că mă bucuram de timpul petrecut în Arad, ci mai mult de cantitatea informațiilor acumulate. Acum, sunt mult mai relaxată în privința Aradului. Trăiesc în București și mi-am transferat ambițiile aici. Revin în Arad pentru părinții mei și îmi retrăiesc copilăria, dar fără stres și competiții. Înotul, lectura, hainele, biserica, plimbările sunt calme și plăcute. Aradul are o atmosferă molcomă. Se ascultă muzică italienească de prin anii ’70 și ’80, ștrandul e superb, ai mei au o casă pe o insulă făcută pe râul Mureș, am învățat să merg cu bicicleta, îmi place să stau în biserică și să mă spovedesc, mănânc de fiecare dată langoși. Când ajung în Arad, mă răsfăț ca un copil alintat. Mă simt bătrână și copil în același timp. Cam despre asta e vorba în scurtmetrajul ARAD. Jurnalul meu virtual”, declara Carmen Lidia Vidu pentru HotNews.
Despre experiența de a juca, în premieră, un rol într-un proiect în care este și regizor, Carmen Lidia Vidu spune că „Filmările au decurs foarte plăcut fiindcă era totul foarte firesc, nimic contrafăcut. Nu m-am gândit nicio secundă la regie și nici la actorie. Am lăsat echipa să improvizeze filmarea, fotografia, muzica. M-am ghidat după stare, a fost ceva foarte natural și neprofesionist. M-am trezit la realitate abia la montaj, până atunci m-am comportat ca un copil. Am actat și am regizat fără nicio normă. La montaj m-am trezit din «firesc» și a trebuit să aplic reguli pe care nu le știu, dar pe care le învăț la fiecare filmare în parte. Sunt regizor de teatru multimedia. Întotdeauna am avut film în teatru. Nu e un stres, e o plăcere și foarte multă muncă. Cel mai important aspect e echipa. Când ai o echipa bună, totul pare un succes; și dacă nu e un succes, rămâne bucuria”.
Conceptul, scenariul, regia și producția executivă a filmului „ARAD. Jurnalul meu virtual” îi aparțin lui Carmen Lidia Vidu. Filmul a fost realizat de o echipă de profesioniști, cărora li s-au adăugat și mulți voluntari.
„ARAD. Jurnalul meu virtual”
Concept, scenariu, regie si productie executiva: Carmen Lidia Vidu
Montaj: Cristina Baciu
Muzica: Ovidiu Chihaia
Costume: Lachatterie by Isabelle Vijiiac / Helga Fodorean
Foto: Dani Ionita
Comentariile portalului
Nu este o noutate violenta în școlile arădene !exista din ani 90 și persista și acum,doar că se mușamalizează,și se minte cu înverșunare!minori pot ră (...)
Deci s-a întâmplat, nu a fost doar un vis așa cum îmi pare totul ? Eu vă știu pe toți, eram administrator de rețea la Imar si (...)
Ideal ar fi fost sa nu se fi dat voie sa-si puna centrale pe gaz in blocuri vechi care erau proiectate si prevazute cu incalzire de la CET. S-au tras (...)