Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer
Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunţat luni Palatul Buckingham, precizând că nu este vorba de cancer de prostată, dar a fost descoperit în timpul operaţiei sale pentru prostata mărită, informează BBC, potrivit news.ro.
Tipul de cancer nu a fost dezvăluit, dar, potrivit comunicatului Palatului Buckingham, regele a început încă de luni „tratamentele obişnuite”.
Palatul Buckingham spune că regele „rămâne deplin pozitiv în ceea ce priveşte tratamentul său şi aşteaptă cu nerăbdare să revină cât mai curând posibil la îndatoririle publice depline”.
El îşi va amâna angajamentele publice şi este de aşteptat ca alţi membri de rang înalt ai familiei regale să-l înlocuiască pe durata tratamentului său. Nu au fost comunicate alte detalii privind stadiul cancerului sau un prognostic.
Deşi îşi va întrerupe evenimentele publice, Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, îşi va continua rolul constituţional de şef de stat.
Moharhul britanic, care a urcat pe tron la moartea mamei sale, la 8 septembrie 2022, a fost supus în urmă cu mai bine de o săptămână unei intervenţii chirurgicale la prostată într-un spital privat din Londra. Suveranul britanic a fost internat la spitalul privat London Clinic, unde nora sa Kate, prinţesă de Wales, a primit, de asemenea, tratament medical după o operaţie abdominală ce a avut loc săptămâna trecută.
Regele a ales să facă public tratamentul său pentru prostata mărită, cu scopul de a încuraja mai mulţi bărbaţi să îşi facă controale, a declarat atunci Palatul Buckingham. Regele a fost încântat de faptul că a crescut gradul de conştientizare cu privire la această problemă, după ce site-ul serviciului public de sănătate a raportat o creştere a accesărilor legate de afecţiunile prostatei.

sursa: Știri pe surse















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)