Autoritățile din Rusia refuză predarea cadavrului lui Aleksei Navalnîi





Cadavrul lui Aleksei Navalnîi nu va fi dat familiei încă două săptămâni, a spus purtătorul său de cuvânt, citat de Sky News.
„Anchetatorii le-au spus avocaților și mamei lui Aleksei că nu le vor da cadavrul. Corpul va fi supus unui fel de <<examinare chimică>> pentru încă 14 zile”, a transmis purtătorul de cuvânt, pe X.
Soția lui Navalnîi a susținut că disidentul a fost otrăvit și a acuzat autoritățile ruse că îi ascund corpul pentru a permite substanței să dispară din corp.
Până în prezent, mamei și avocatului li s-a refuzat să vadă cadavrul. Disidentul a murit din motive necunoscute în închisoare săptămâna trecută.
Anchetatorii ruși încă nu au stabilit cauza morții lui Aleksei Navalnîi și nu este clar cât timp va dura până se va ajunge la concluzii oficiale, după cum i s-a transmis mamei sale, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Navalnîi.
Navalnîi, un fost avocat în vârstă de 47 de ani, a murit subit vineri, în colonia penală „Polar Wolf” din Kharp, la aproximativ 1.900 km nord-est de Moscova, unde îşi ispășea sentința.
Imagini ce surprind un convoi auto, în care s-ar fi aflat trupul neînsuflețit al disidentului rus Aleksei Navalnîi, s-au viralizat pe rețelele sociale și au fost preluate de presa internațională.
Imaginile arată mai multe mașini care merg, noaptea, pe un drum ce străbate o zonă de șes înzăpezită, deplasându-se spre Salehard, orașul la morga căruia a fost depus cadavrul lui Navalnîi.
Potrivit comentariilor care însoțesc videoclipul, cadavrul disidentului a fost scos din închisoare înainte de sosirea mamei sale.
sursa: Știri pe surse
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)