Referendumul pentru redefinirea termenului de familie, pe ultima sută de metri. Dragnea: „Nu sunt intolerant”





Referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei poate avea loc pe 30 septembrie sau în prima duminică din octombrie, a anunţat marţi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
„La începutul lunii septembrie o să discutăm în coaliţie, o să discut şi cu colegii mei din Senat. Dar eu cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului pentru modificarea Constituţiei, în sensul dorit de cei 3 milioane de cetăţeni care au semnat acea iniţiativă. Şi referendumul poate fi organizat la sfârşitul lunii septembrie, poate fi 30 septembrie sau prima duminică din octombrie. Trebuie să avem o discuţie şi cu Guvernul şi o vom avea în perioada următoare, pentru că oricum se va organiza referendumul. Deci 30 septembrie sau prima duminică din octombrie”, a precizat marţi Dragnea la Palatul Parlamentului.
Citește continuarea pe stirileprotv.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este