duminicã, 5 mai, 2024

Special Arad Logo

    Rednic: „Nu sunt mulțumit de lot!” Când a fost drept și când a vorbit strâmb?

    de Lucian Dănilă | 24 ianuarie 2024, 8:38 PM | Sport

    2

    Ne-am obișnuit ca Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA, să fie un glumeț. Uneori am râs la ceea ce spunea fostul internațional, dar au fost multe momente în care ne-au enervat glumele sale.

    Acum, după înfrângerea cu FCSB, una categorică, Rednic nu a mai glumit, dar a răstălmăcit tot ceea ce spunea în urmă cu două luni și jumătate, după victoria pe terenul celor de la FC U Craiova.

    Toate meciurile sunt speciale. Ne luptăm pentru un loc mai bun în clasament. Sunt exerciţii care se fac la antrenamente. Jucătorii încep să se înţeleagă. Mai am mult de muncă. Nu am de ce să mă plâng. Lotul e bun, am concurenţă pe posturi”, a spus Rednic, la final acelui meci câștigat de UTA.

    Între timp, Rednic a renunțat la șase dintre jucătorii pe care i-a adus în vară și i-a mai anunțat pe alți patru că nu se mai bazează pe serviciile lor. Unul dintre jucătorii pe care i-a anunțat că nu mai intră în vederile sale este chiar Reagy Ofosu, poate cel mai bun jucător de pe teren la acea victorie de la Craiova. Rednic nu-l mai vrea în vestiarul pe care-l conduce pentru că Ofosu a avut „impertinența” de a-și cere drepturile financiare.

    Iar acum, Rednic spune răspicat: „Nu sunt mulțumit de lot!”

    „E clar că noi nu ne batem cu cei de la FCSB. Trebuia mai multă răutate, n-am avut. Am nevoie de jucători, e clar că nu sunt mulțumit de lot. Facem liste, dar nu se înaintează. Nu știu de ce. Noi suferim în atac și n-am adus niciun jucător. N-am nevoie de mai mult de trei-patru schimbări. Jucătorii cu care noi am discutat trag de timp. Tot ne pasează. Nu putem să luăm nici de dragul de a lua”, a spus Rednic după înfrângerea cu FCSB.

    Când a fost drept și când a fost strâmb Rednic între aceste două declarații?

     

    Citește și:

    Catalogul roș-alb. Notele jucătorilor echipei arădene, acordate de cititori, după meciul FCSB – UTA 4-0

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.