A fost redeschisă circulaţia feroviară pe raza staţiei Timişoara Nord, după ce locomotiva și vagonul unui tren au deraiat





Circulaţia feroviară pe raza staţiei Timişoara Nord a fost redeschisă la ora 13:50, în condiţii de siguranţă, o dată cu finalizarea intervenţiilor de repunere pe şină şi de retragere a locomotivei şi a vagonului, deraiate în cursul acestei dimineţi, în timpul manevrei de regarare, informează compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, relatează Agerpres.
Potrivit sursei citate, în prima parte a acestei zile, traficul feroviar pe relaţia Timişoara Nord – Timişoara Est a fost închis după ce locomotiva şi un vagon din compunerea trenului IR 1763 au deraiat în timpul manevrei de regarare de la linia 7, la linia 3, din staţia Timişoara Nord, incident feroviar care a blocat circulaţia trenurilor în direcţia Timişoara Est.
Reprezentanţii CFR SA precizează că, în trenul IR 1763, care circulă în relaţia Iaşi – Timişoara Nord, nu erau călători, garnitura era goală, iar deraierea s-a produs în timpul manevrei de regarare în Grupa Tehnică.
„Până la finalizarea intervenţiilor de repunere pe şină a locomotivei şi a vagonului, dar şi retragerea garniturii trenului IR 1763 în Grupa Tehnică, pentru pasagerii din trenurile R 11143 şi R 9573 s-a asigurat transbordare auto”, se menţionează în comunicat.
CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Timişoara a acordat tot suportul tehnic necesar în cadrul intervenţiilor desfăşurate în staţia Timişoara Nord, pentru repunerea pe şină şi retragerea garniturii trenului IR 1763, operaţiuni necesare pentru redeschiderea şi reluarea traficului feroviar.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)