vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Redacția Special Arad răspunde amenințărilor și „ordinelor” unui primar cu apucături autocratice

    Scrisoare deschisă adresată domnului Petru Antal, primarul orașului Pecica

    Vă adresăm această scrisoare deschisă pentru a ne exprima public stupoarea și dezacordul față de atitudinea  pe care ați înțeles s-o adoptați după apariția în Special Arad a articolului „Ședință tensionată la Pecica, însă cu prea puține vorbe: „Vreți să ne demonstrați că proiectul funcționează, iar noi o să așteptăm”. Atât față de autoarea articolului, Andreea Daniela B., cât și față de întreaga redacție. Fără să mai vorbim de presă în general.

    Putem înțelege o anumită stare de nemulțumire pe care v-o pot alimenta materialele de presă în care sunt devoalate critic unele aspecte din activitatea administrației pe care o conduceți sau chiar a propriei dvs. activități. Înțelegem, știind că pentru dvs. este o noutate, având în vedere că, în anii din urmă, cumva ați reușit să stați departe de atenția presei, singurele dvs. apariții publice fiind niște „relatări despre nimic”, articole laudative cu iz publicitar care arătau publicului doar ceea ce voiați dvs. să se vadă.

    Puterea noastră de înțelegere s-a oprit în momentul în care v-ați permis, domnule primar, s-o sunați pe autoarea articolului care v-a nemulțumit și s-o trageți la răspundere pe motiv că „ai văzut tu ce ai scris sau ce s-a scris sub semnătura ta”.

    Nu înțelegem cum de v-ați permis să trageți la răspundere un jurnalist.

    Nu înțelegem cum de v-ați permis să insinuați că altcineva ar fi scris textul care s-ar fi publicat „sub semnătura” autoarei – și nu e pentru întâia oară când faceți astfel de afirmații în legătură cu articolele din Special Arad!

    Probabil credeți că și în presă este ca în anumite administrații publice locale în care șeful își asumă merite pentru ce fac funcționarii din subordine și semnează documente întocmite de alții. Vă asigurăm că în presa pe care o cunoaștem și o facem noi așa ceva este exclus, tocmai de aceea vă cerem în mod public să dovediți mai multă înțelegere și echilibru în relațiile cu presa.

    Dar mai ales, vă sfătuim  să nu ne trageți la răspundere pentru „crima” de a fi scris altfel decât vă doriți. De altfel nu aveți acest drept nici față de funcționarii din subordine. Chiar dacă poate la activitatea lor vă pricepeți. Dar avem convingerea că nu sunteți calificat să judecați presa și cu atât mai puțin să amenințați – fiindcă asta ați făcut, dacă nu v-ați prins până acum – un reprezentant al presei care își exercita meseria în ”ograda” dumneavoastră.

    „Ți-am permis”, „nu ți-am permis”, „în acest moment să ștergi”, „ai greșit, citește măcar regulile de bun simț” și altele asemenea, sunt expresii dintr-o retorică de tip autocratic, impardonabile într-o democrație din partea unui reprezentant ales.

    Vă transmitem aici și acum, domnule primar, că nu sunteți îndreptățit, chiar dacă jurnalista noastră este din Pecica. Nici să ne „ordonați” prin ea ce să facem sau să nu facem, ce să scriem, să nu scriem sau cum să scriem, ce să fotografiem și ce nu, unde, cum și pe cine. Vă asigurăm că atâta timp cât veți fi într-un loc public și veți desfășura activități ce țin de demnitatea pe care o reprezentați pe moment, vom face fotografiile pe care le considerăm cele mai potrivite pentru a le transmite cititorilor noștri. Cu sau fără voia dvs.

    Vă asigurăm că viața dvs. privată nu ne interesează, atâta timp cât n-o amestecați cu activitatea publică pe care sunteți plătit s-o desfășurați. Or, atâta timp cât veți fi într-un spațiu public și veți desfășura activități ce țin de „meseria” dvs., vă vom fotografia și chiar interpela, în deplin acord cu legislația românească și europeană.

    Cea mai gravă parte a neinspiratei dvs. intervenții telefonice, inadmisibilă, domnule primar, este amenințarea pe care ați proferat-o la adresa întregii redacții, cu trimitere la autoarea articolului: „Săptămâna viitoare vei vedea tu ce se va întâmpla. Ai făcut două greșeli”.

    La ce să ne așteptăm, domnule primar Antal Petru? La bătăi? La înjunghieri? Sau la bombe puse în mașinile noastre? Și cum veți proceda? Veți năimi profesioniști care să pună în practică amenințările?

    Domnule primar Antal Petru, ne dorim foarte mult să înțelegeți la întreaga dimensiune ideea acestui demers public. Nu avem pretenția să ne apreciați munca. Nici măcar s-o înțelegeți.

    Avem însă pretenția să ne respectați ca profesioniști și ca oameni. Avem pretenția ca în dialogul cu noi – pe care noi nu l-am refuzat niciodată, însă dvs. ați refuzat să-l purtați – să nu coborâți la acel nivel de primitivism în care prevalează violența de limbaj și comportamentală.

    Da, domnule primar Antal Petru, avem pretenția să nu ne amenințați!

    Redacția Special Arad

    P.S. După cum se știe, domnul primar Antal Petru este unul dintre oamenii de frunte ai organizației PNL Arad, fiind chiar liderul organizației PNL Pecica. Și, dat fiind că toate realizările cu care s-a lăudat sau pentru care a fost lăudat de-a lungul timpului au fost însușite și de partidul pe care îl reprezintă, același partid trebuie să-și asume și acest, sperăm, derapaj comportamental.

    Tocmai de aceea, dorim să ne fie comunicat punctul de vedere al PNL Arad referitor la atitudinea președintelui organizației PNL Pecica, primar Antal Petru. Dorim să știm dacă PNL Arad susține o astfel de atitudine a reprezentanților săi în relația cu presa. Cu atât mai mult cu cât, președintele PNL Arad, domnul Gheorghe Falcă este europarlamentar de suficient de mult timp încât să se fi familiarizat cu relațiile dintre politicieni și jurnaliști în Uniunea Europeană.

    Suntem convinși că toți ziariștii din Arad așteaptă acest punct de vedere dar, cu siguranță, și cetățenii din întregul județ.

     

     

    Fotografia: ©AdobeStock/Adzicnatasa

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu ar trebui sa mire pe nimeni acest comportament atâta timp cât ai urmărit acensiunea acestui tip de personaj. Face parte din tiparul deja ridicat la nivel de selecție în mediul politic:un personaj mediocru fără realizări notabile în viață, cu o cultura generala sub medie,scoli terminate pe la instituții de învățământ prin metode binecunoscute de mai toată lumea,ajuns prin relații și pupincurism acolo unde este acum. Susținut și promovat prin media sociala de cei care depind de el și de cei spălați pe creier cărora , de exemplu,o asfaltare în anul 2021 este o realizare pentru care ar trebui santificat. Un personaj lacom și rapace,care va deveni tot mai malefic atâta vreme cât știe cum și pe cine să manipuleze ca sa rămână acolo unde este,nu va fi deranjat de nimeni și care va continua sa amenințe și intimideze pe oricine încearcă sa îl critice. Chiar și copii,dacă îmi amintesc bine a umilit o fetiță chiar în fata colegilor,în sala de curs,prin garda pretoriana-Politia Locala,care a îndrăznit sa îl ia la întrebări pe Facebook. Și ar mai fi atâtea de spus ca ar trebui înființată o rubrica speciala doar pentru el și cei mulți de teapa lui. Scârbos.
      Felicitări pentru articol,tineti-o tot așa.

      +35 voturi
      +1
      -1
    2. Probabil dl primar Antal a încercat sa îi spună doamnei ,colega dvs , că nu face bine orașului Pecica ,din care sunt amandoi , să fie terfelit in presă. Deasemenea cred că a vrut să îi transmită că ar fi bucuros daca , folosind puterea pe care o are ca jurnalist ,l-ar ajuta să facă lucruri bune pt Pecica . Eu asta am înțeles.

      --16 voturi
      +1
      -1
      • A-ti inteles gresit!
        Calitate umana a primarului din Pecica reiese clar din atitudinea avuta fata de jurnalista…
        O intrebare:in toata localitatea Pecica nu s-a gasit nici un sofer care sa poata fi angajat la primaria patronata de dl Antal,a trebui sa fie angajat(unul fara experienta desigur) de la Arad?Sau doar pentru ca familia pustiului se gudurește pe lânga PNL a avut sansa de a fi angajat acolo?

        +14 voturi
        +1
        -1
      • Noroc cu dvs ca am reusit sa inteleg acest lucru!Eu am inteles bine…dar de: scoala la Pecica…Ati fi uimita sa vedeti cat de agramat e domnul primar!!!!!!!!!!!!!!!Dar na,nu va permiteti sa-l corectati!Cat despre sofer,cu toata” scoala”de la Arad,umbla vorba ca-i cu usor retard…vorbeste lumea!Oricum unde nu-i foc nu iese fum!!

        +18 voturi
        +1
        -1
        • Doamna Tenzi , daca v-ați ridica la nivelul d-lui Antal v-ar fi ales locuitorii din Pecica pe dvs primar .Nu credeți ?Intrebarea este valabila si pentru cei care nu văd ce a făcut primarul Antal cu echipa domniei sale pt Pecica De data asta a gresit ?POATE . Ce propuneti ?Să -i taiem mâna cu care a ținut telefonul ? Încă ceva : eu nu sunt din Pecica .Dar îl cunosc pe dl Antal .Și mă bucur pt asta.

          --16 voturi
          +1
          -1
        • Doamna Tenzi , dacă ați fi cel putin la fel de bună ca si dl Antal v-ar fi ales pe dvs locuitorii din Pecica primar . Mă intreb :oare nu vedeți ce a facut pt Pecica dl Antal împreună cu cchipa Domniei sale ? De data asta a gresit ? POATE . Pt asta trebuie să-i taiem mâna cu care a ținut telefonul ? ( întrebarea este pantru pecicani nu pt ziaristi ) Eu nu sunt din Pecica dar este o onoare pt mine să il cunosc pe dl Antal .

          --14 voturi
          +1
          -1
      • Deh,scoala am facut-o la Pecica…se mai intampla !
        Dar despre aceasta sinecură care ne pastoreste,ce ziceti?
        Cu el sunteti indulgent sau reactionati la fel de rapid la frecventele greseli gramaticale ? Altul era subiectul dar, neavând de zice,ați copiat-o pe dna Cerasela…ați divagat oleacă!

        +16 voturi
        +1
        -1
        • Doamna Bianca, vă rog să vedeți în dex semnificatia cuvantului „sinecura” .Sinecura este o slujbă nu un slujbaș. Si inca cava : pentru nivelul dvs de pregătire nu acuzati școala si profesorii . Eu am facut școala generala la Seitin si liceul la Nadlac . Dar am învățat.

          --15 voturi
          +1
          -1
          • Facultatea unde ati terminat-o?
            E important sa aflam,daca tot ati invatat atat!
            Sunt din Pecica,nascut si crescut,am intrat la facultate la Timisoara cand era o concurenta de 6 pe un loc si ma amuz cum,in loc sa comentati despre articolul care vorbeste despre derapajul primarului,va legati,fara succes,de fata asta…Locuitorii din Pecica sunt siderati de implicarea primarului in chinezaria doamnei Mihut,spre exemplu…
            si in multe alte”prostioare”

            +14 voturi
            +1
            -1
    3. Domnule Mitică
      Din felul in care vă formulați intervenția se vade ca nu ați mers la școala doar ca să va umpleti timpul . De fapt este treaba pecicanilor (și rusinea lor ) daca își spala rufele murdare în văzul tuturor Dupa cum am scris mai devreme eu nu sunt din Pecica. Vă doresc tuturor pecicanilor cat mai multe zile bune. Cu mult respect , Ioan

      --16 voturi
      +1
      -1
    4. @ Ioan
      .
      Ioane… Neluțule, … drăgălașule! Recitește ce scrii și încearcă să-ți închipui cam cum ești perceput de cei care-ți citesc prostiile debitate cu atâta încăpățânare. Tu chiar crezi că îi faci un serviciu hahalerei din fotoliul de primar al Pecicăi? Tu nu vezi că devii penibil?
      .
      Voi ăștia, submediocrii, de vă băgați în politică și lingușiți sârguincioși, zi de zi, disperați de consecvenți, la cururile şăfilor, nu o să înțelegeți niciodată că poți critica o opinie a unui ziarist, dar este absolut interzis să ataci persoana. Primarul Nu Este „UNSUL LUI DUMNEZEU PE PĂMÂNT”. La naiba, bă Neluțule, avem o democrație (ca vai de ea , îi drept) NU O DICTATURĂ A PRIMARILOR. Nesimțitul pe care-l aperi, de atâta pupincurism, crede că este Napoleon de Pecica și își permite să dea indicații de felul în care să se scrie despre el și „realizările lui mărețe”. HUOOOOOO!!! JIGODIILOR!

      +17 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Mandea

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.