Recordul de căldură la nivel mondial din 21 iulie 2024 a fost doborât în a doua zi





Specialiștii de la Serviciul Copernicus pentru schimbări climatice al Uniunii Europene anunță că recordul de temperatură a fost doborât, din nou, în ziua de luni, 22 iulie 2024. Temperatura medie la nivel global a fost de 17,15 grade Celsius, cu 0,06 grade peste recordul precedent de duminică, 21 iulie (17,09 grade Celsius), scrie biziday.ro, citând Reuters și Washington Post.
Anterior, cea mai caldă zi fusese înregistrată la începutul lunii iulie 2023 – 17,08 grade. De altfel, atunci, recordul fusese doborât timp de patru zile la rând, între 3 și 6 iulie. Copernicus mai evidențiază că, pe lângă faptul că pe tot parcursul lui 2024 a fost mai cald în toată lumea, în ultima săptămână s-au înregistrat temperaturi neobișnuit de ridicate și în Antarctica, la fel ca și în iulie 2023.
În ultimele zile, orașe din Japonia, Indonezia și China au înregistrat temperaturi record, iar în țările din Golful Persic au fost zone cu 60 de grade Celsius. În unele părți ale Europei, temperaturile au depășit 45 de grade Celsius în ultimele zile.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)