vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Realitatea TV se va închide începând de miercuri seară

    de - | 29 octombrie 2019, 1:05 PM | Naţional

    0

    Realitatea TV se închide şi devine primul post de ştiri din România care îşi încetează emisia, după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) nu i-a putut prelungi licenţa în lipsa documentelor necesare. Totuşi, patronii postului au un plan de avarie, care a fost aprobat de forul audiovizual.

    Realitatea TV îşi va înceta emisia începând de miercuri, 30 octombrie, potrivit Paginademedia.ro. Totuşi, în aceeaşi şedinţă, CNA a aprobat modificarea licenţei Realitatea Plus, post deţinut tot de Cozmin Guşă. Concret, programele Realitatea TV vor putea fi mutate pe Realitatea Plus, însă acest post nu este inclus în lista „must carry“, deci nu se află în grilele tuturor cabliştilor.   Membrii CNA au analizat cererea de prelungire a licenţei Realitatea TV, post lansat în 2001, însă au votat împotrivă întrucât societatea care operează televiziunea nu a depus documentaţia necesară.    Concret, din cauza faptului că Realitatea Media, aflată în insolvenţă de opt ani, nu are un plan de reorganizare aprobat, nu a putut depune certificatul fiscal necesar prelungirii licenţei audiovizuale.    Au fost doar patru voturi pentru prelungirea licenţei, din cei zece membri prezenţi, deşi era nevoie de cel puţin şase pentru ca cererea să fie admisă. Dorina Rusu, Cristina Pocora, Alex Kocsis şi Răsvan Popescu au fost pentru. Împotrivă au fost Monica Gubernat, Ramona Sorescu, Nicolaie Bălaşa, Gabriel Tufeanu şi Radu Herjeu. Orsolya Borsos s-a abţinut.

    Citeste mai multe pe adevărul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.