Răzvan Cadar, despre îmbunătățirea serviciilor de salubrizare la nivelul județului Arad
Comunicat. În cadrul ședinței ordinare de ieri, a Consiliului Județean, a fost supus votului consilierilor proiectul privind achiziționarea de europubele și unități de compostare individuală, europubele noi pentru extinderea sistemului, achiziția unor elemente componente, dar și alocarea unor sume necesare efectuării de reparații curente la containere și europubele. Toate aceste achiziții se vor face pentru buna derulare a Proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”.
„Prin adoptarea acestei hotărâri se urmărește utilizarea Fondului de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare, constituit din redevențele plătite de concesionarii din domeniul salubrizării din județul Arad. Ne dorim să îmbunătățim, să întreținem şi să înlocuim, acolo unde este necesar, infrastructura existentă pentru ca activitatea de salubrizare la nivelul județului Arad să se desfășoare conform legislației în vigoare”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare aferent Proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad” este în sumă de 3.739.564,12 lei, estimându-se pentru plata ratelor, dobânzilor şi comisioanelor datorate pentru anul 2022 suma de 1.746.941,62 lei, rămânând disponibilă pentru alte cheltuieli de investiţii suma de 1.992.622,50 lei.
Materialele achiziționate vor duce la îmbunătățirea infrastructurii de mediu în conformitate cu standardele europene în domeniul gestionării deșeurilor. Sunt factori care vor duce la creșterea gradului de atingere a indicatorilor de performanță asumați prin contractele de concesiune, în conformitate cu legislația în vigoare.
Comentariile portalului
La Pecica angajații firmei din subordinea primăriei lucrează la casele primarului și apropiaților lui ,sunt plătiți din banul public și nimeni nu spune nimic...
Ceea ce credeti d-voastra este corect, cu mentiunea ca la AUR Arad nu au fost niciodata nici un fel de alegeri, doar numiri. Consecintele sunt firesti.
Corect, dar nu-i vina lui Falcă, ci a celor care au numit (ales?) conducerea filialei. Falcă își apără partidul și interesele. Ceilalți de ce n-o fac? Repet, dacă (...)