Razie în Curtici, Macea și Sânmartin. Poliția a aplicat peste 100 de sancțiuni





În după-amiaza zilei de 5 aprilie 2025, polițiștii din Curtici, alături de colegii din Sântana, Serviciul Rutier, Secția 2 Rurală Arad, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști de frontieră, au desfășurat o amplă acțiune în orașul Curtici și în localitățile Macea și Sânmartin.
Scopul raziei a fost prevenirea și combaterea faptelor antisociale, verificarea respectării legislației rutiere și asigurarea ordinii și liniștii publice.
Pe durata controalelor, au fost legitimate 228 de persoane, dintre care 15 au fost testate pentru consum de alcool și substanțe psihoactive. Totodată, au fost verificate 168 de autovehicule, trei societăți comerciale și două locații de cazare.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 107 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.050 de lei, dintre care 84 pentru încălcări ale legislației rutiere. De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și au fost confiscați aproximativ 150 de lei.
Patru persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări suplimentare privind identitatea.
Astfel de acțiuni se organizează în mod regulat, atât în municipiu, cât și în localitățile din județ.
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)