marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Razie împotriva braconajului în județul Arad. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru patru persoane

    de Special Arad | 19 februarie 2020, 11:57 AM | Știri Arad

    1

    imagine cu rol ilustrativ

    Comunicat. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, ieri, o acțiune pe raza localităților Avram Iancu, Vârfurile și Măgulicea, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind regimul armelor și munițiilor și vânătoarea.

    Astfel, în jurul orei 22,30, pe un fond de vânătoare din zonă a fost depistat un autoturism de teren, în interiorul căruia se găseau patru bărbați, cu vârste între 34 – 44 de ani, care intenționau să desfășoare activități de braconaj.

    La momentul interceptării de către polițiști, unul dintre aceștia lumina câmpurile din împrejurimi cu un proiector, pentru căutarea vânatului, iar asupra unui alt bărbat din cei 4 a fost găsită o armă de vânătoare calibru 223 și 5 cartușe cu capse nepercutate, de același calibru.

    În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că niciunul dintre cei în cauză nu deținea autorizație de vânătoare, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.