sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Războiul din Iran lovește aviația europeană: prima companie care anulează zboruri din cauza scumpirii combustibilului

    de Special Arad | 18 martie 2026, 8:56 AM | Internaţional

    0

    Războiul din Iran începe să producă efecte vizibile în aviația europeană, unde creșterea accelerată a prețurilor la combustibil determină primele măsuri drastice din partea operatorilor aerieni. Scandinavian Airlines (SAS) a devenit prima mare companie din Europa care anulează zboruri pe fondul acestei crize, potrivit informațiilor publicate de Mediafax.

    Compania, care operează ca transportator național pentru Danemarca, Norvegia și Suedia, a anunțat că renunță la un număr semnificativ de curse, invocând impactul direct al conflictului din Orientul Mijlociu asupra pieței combustibililor. Reprezentanții operatorului au precizat că decizia vine în contextul unei creșteri „bruste și accentuate” a prețurilor globale la carburant.

    „Având în vedere situația actuală din Orientul Mijlociu (…), luăm măsuri pentru a ne consolida rezistența. O astfel de măsură este un număr limitat de anulări pe termen scurt de zboruri”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, transmie Mediafax.

    Primele zboruri anulate de companii europene

    Potrivit surselor citate, sute de zboruri au fost deja anulate în această săptămână, în special pe rutele interne, unde există alternative de transport. SAS este unul dintre cei mai importanți operatori aerieni din Europa, transportând anual aproximativ 25 de milioane de pasageri.

    Decizia companiei amplifică temerile privind impactul mai larg al conflictului din regiune asupra aviației. Experții avertizează că situația ar putea escalada, în special în contextul blocajelor din Strâmtoarea Ormuz, un punct strategic prin care trece aproximativ jumătate din combustibilul utilizat de companiile aeriene europene.

    Preţul la combustibil şi războiul din Iran

    Semnalele din industrie indică faptul că modelul adoptat de SAS ar putea fi urmat și de alți transportatori, dacă prețurile la combustibil vor continua să crească. De altfel, Air New Zealand a recurs recent la măsuri similare.

    Criza energetică generată de tensiunile din Orientul Mijlociu riscă astfel să se transforme într-un factor major de destabilizare pentru sectorul aviatic european, deja afectat de presiuni economice și fluctuații ale cererii.

    Citeşte şi:

    Contrabanda explodează în vestul țării, iar IPJ Arad aproape că lipsește din luptă. Unul dintre cei mai slabi ani pentru poliția arădeană

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.