Război cu săbii în lumea interlopă chiar în fața sediului Poliției! Trei persoane au fost înjunghiate





Războiul de lumea interlopă a reizbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu violenţă, chiar peste drum de sediul Poliţiei Timiş. Conform primelor informaţii, în jurul orei 4 un grup de bărbaţi, din care făcea parte şi Tudor Stoiţi, cel care a fost înjunghiat în incidentul de la barul Ibiza, şi Adrian Taloş a fost atacat de un grup de aproximativ 10 – 15 persoane în clubul Every Time, aflat în complexul comercial de peste drum de sediu Poliţiei Timiş. Conform primelor informaţii, agresorii au intrat în club şi s-au dus spre masa unde cei aceştia şi i-au atacat. Stoiţi ar fi fost cel vizat de agresori, fiind primul lovit. A urmat o bătaie generală, iar Stoiţi a fost transportat în stare gravă la spital. De asemenea, în incidenta au fost răniţi Spânu Ionuţ, Luca Bogdan şi Cionvică Claudiu. Până acum au fost ridicaţi pentru audieri Abraham Iulius, Grigoraş Andrei, Făgădaru Andrei, Iftimci Alexandru şi Colasz Orlando. Incidentul se petrece cu puţin timp înainte ca dosarul grupării Udrea, în care se judecă inclusiv atacarea lui Stoiţi în barul Ibiza, să se finalizeze la Tribunalul Timiş.
sursa: pressalert.ro
sursa foto: pressalert.ro
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!