Raul a promovat cu UTA, iar acum vrea cu disperare să își ajute mama, grav bolnavă!





Clipe grele pentru fostul fotbalist al echipei UTA, Raul Stănaia. A promovat cu gruparea arădeană în Liga a 3-a, după acel baraj de la Lugoj. A plecat apoi la Ineu, acolo unde a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei în eșalonul al treilea, fiind „capul limpede” de la mijlocul terenului.
Raul a mai evoluat la echipe ca Vladimirescu, Mailat, dar și gruparea din Ungaria, Atletico Bekescsaba. Banii erau tot mai puțini, problemele la cluburi tot mai mari din acest punct de vedere, astfel că Raul s-a decis, în toamna anului trecut, să lase fotbalul pentru un loc de muncă în Anglia, unul și mai bine plătit și la zi…
Avea 25 de ani când a făcut acest pas. Era la un an distanță după ce Raul a suferit o mare pierdere: tatăl său decedase. Acum, după aproape un an petrecut la Londra, Raul s-a întors pentru câteva zile acasă. Nu pentru că a vrut, ci pentru că era necesar: mama sa este internată la Spitalul Județean din Timișoara, grav bolnavă. Raul este acolo, lângă mama lui, alături de sora sa și o mătușă.
Marea problemă, ca și în cazul altor pacienți, este că la Spitalul din Timișoara este criză de sânge, criză cu care s-a confruntat și Spitalul din Arad.
Mama fotbalistului, Melania Stănaia, are mare nevoie de sânge, iar cei care doresc să o ajute o pot face la Centrul de Transfuzii din Timișoara, „pentru Melania Stănaia”.
UPDATE
Cei care doresc să doneze sânge o pot face și la Centrul de Transfuzii din Arad, la fel, pentru Melania Stănaia.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)