Radu Mazăre se află în custodia Poliției! Acesta va fi escortat înapoi în România pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoarea





Radu Ștefan Mazăre este în custodia Poliției Române, anunță reprezentanții instituției, precizând că întoarcerea fostului primar al Constanței pe teritoriul României va avea loc luni.
„La această oră, persoana urmărită internațional, Radu Ștefan Mazăre, este în custodia Poliției Române. Vă reamintim faptul că, la nivelul Poliției Române, s-a constituit o escortă, care s-a deplasat în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internațional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc în cursul acestei zile”, anunță luni dimineață Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române.
După ce, pe 14 mai, autoritățile din Madagascar au admis cererea de extrădare înaintată de Ministerul Justiției din România în ceea ce-l privește pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, Poliția Română a început procedurile pentru aducerea acestuia în țară și a trimis o escortă, formată din polițiști români, pentru a-l prelua pe fostul edil și a-l aduce pe teritoriul României, ca să-și ispășească pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fostul primar al Constanței va sosi pe Aeroportul Henri Coandă București, luni seară, la ora 20.10, fiind posibil ca aeronava cu care vine Radu Mazăre să aibă escală la Paris.
Potrivit procedurilor, după ce este adus în țară, fostul primar trebuie încarcerat și apoi plasat în perioada de carantină de 21 zile.
sursa: stiripesurse
Comentariile portalului
Cine v a pus sa scrieti acest articol de rahat? Domnul cu P? Ca i problema pana la urma? Ca s-au facut fantani? Pai nu au apa potabila oamenii, doar (...)
Și în UDMR sunt astfel de oameni? Răspuns:da. Spre surprinderea celor care idealizau aceasta formațiune politică(sa zicem, deși nu e partid politic) .
Distinsă doamna Luci,chiar dacă sărutați dosul,mîinile și poalele domnului primar nu sunteți cu nimic mai bine văzută de către cititor nici de (...)