Pumni, picioare și cuțite, împărțite „frățește”, într-o luptă 3 vs. 3 ce a avut loc duminică noaptea, într-un local din Arad





Știri Arad. Furtuna a făcut ravagii duminică după-amiaza în tot vestul țării, dar mai ales în județele Arad și Timiș, unde s-a lăsat chiar cu pierderi de vieți omenești. Tot cu pierderi de vieți omenești era să se lase și câteva ore mai târziu de la furtună, atunci când șase indivizi au demarat un (aproape) „fair-fight”, după ce și-au amorțit bine creierii în localul situat la parterul clădirii „Curta”, de pe strada Pădurii, colț cu strada Dorobanților, clădire în care, pe lângă localul respectiv, își mai au sediul diferite firme.
Astfel, în jurul orei 23:00, cei șase indivizi care până atunci au consumat băuturi alcoolice în localul cu pricina au ieșit în stradă pentru a-și împărți „frățește” pumni și picioare, într-o luptă 3 vs. 3, care s-a încheiat abia după ce una dintre tabere a scos din dotare arsenalul de cuțite. În urma încăierării, doi dintre cei șase scandalagii s-au ales cu plăgi tăiate. La fața locului au ajuns și echipaje ale Poliției și Serviciului de Ambulanță, primii pentru a constata cele întâmplate și pentru a lua măsuri, iar medicii pentru a-i transporta la spital pe răniți.
„Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit faptul că aseară, în jurul orelor 23:00, trei bărbați, dintre care doi având vârsta de 20 de ani și unul de 48 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care se aflau în incinta unui local de pe strada Pădurii, au avut o altercație cu trei persoane necunoscute. În urma altercației, doi dintre cei trei au suferit plăgi superficiale la nivelul corpului, fiind transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în vederea primirii de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii identității celorlalte trei persoane și luarea măsurilor legale”, a declarat pentru Special Arad purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, agent șef adjunct Claudia Iuga.
Contactat de Special Arad, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, medicul Mircea Onel, a explicat că cei doi bărbați transportați duminică seara la Unitatea de Primiri Urgențe au suferit plăgi tăiate la nivel hemotorace stâng și abdomen. Aceștia au primit îngrijiri medicale de urgență și, totodată, li s-au eliberat rețete pentru medicametele de care au nevoie, fiind lăsați să părăsească unitatea medicală deoarece nu necesitau internare.
Foto: arhivă
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)