vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Proteste pro-ruse în mai multe orașe germane

    de - | 10 aprilie 2022, 6:11 PM | Internaţional

    0

    (foto: reuters/ Kai Pfaffenbach)

    Autorităţile avertizează că nu vor tolera propaganda de război.

    Aproximativ 600 de protestatari pro-ruşi, într-o coloană de 350 de maşini, au pornit duminică într-o demonstraţie la Hanovra, în nordul Germaniei, unde a avut loc şi o contramanifestaţie de aproximativ 700 de persoane care susţineau Ucraina în centrul oraşului, a anunţat poliţia locală, potrivit Mediafax.

    Cortegiul de maşini, care arbora steaguri ruseşti, dar şi câteva steaguri germane, protestează față de discriminarea din Germania faţă de ruşi în urma invaziei din Ucraina.

    Poliţia a declarat că au fost instalate garduri pentru a separa protestatarii pro-ruşi de contramanifestaţie şi a adăugat că protestele au fost paşnice până acum, notează Reuters.

    Aproximativ 235.000 de cetăţeni ruşi trăiesc în Germania, potrivit statisticilor guvernamentale de la sfârşitul anului 2020. Aproximativ 135.000 de ucraineni trăiau în Germania înainte de invazia Rusiei, potrivit statisticilor, dar aproximativ 300.000 de ucraineni au sosit în plus de la invazie.

    La Frankfurt, protestatarii pro-ruşi s-au adunat pentru un marş prin centrul oraşului, după ce autorităţile locale au refuzat să permită un cortegiu de maşini, potrivit presei locale.

    Contramanifestanţii s-au adunat în alte două locaţii din Frankfurt, cu bannere „Opriţi războiul” şi steaguri ucrainene pictate pe faţă.

    Poliţia din Frankfurt a declarat că este prea devreme pentru a furniza estimări privind numărul participanţilor la oricare dintre proteste. Autorităţile locale se aşteptau la aproximativ 2.000 de persoane la marşul pro-Rusia.

    Autorităţile locale au avertizat înainte de proteste că, deşi protestatarii au dreptul de a se aduna, propaganda de război sau susţinerea agresiunii ruseşti nu vor fi tolerate, potrivit presei locale.

    „Nu vom permite ca dreptul nostru fundamental de a ne aduna şi de a protesta să fie exploatat pentru propagandă de război rusă pe străzile germane”, a declarat vineri ministrul de interne din Saxonia Inferioară, Boris Pistorius, presei locale.

    Sursa: stiripesurse

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.