Proteste la Paris. Ministrul de Interne: „Protestatarii au vrut să ucidă poliţişti”

    de Special Arad | 4 decembrie 2018, 9:05 AM | Internaţional

    0

    (foto: The Guardian)

    O femeie de 80 de ani, din Marsilia, a murit după ce a fost lovită de un proiectil cu gaz lacrimogen care a intrat pe fereastra casei sale. Incidentul a avut loc în timpul protestelor „vestelor galbene” şi a ridicat la 4 numărul celor care şi-au pierdut viaţa de la începerea violenţelor, scrie digi24.ro. În acelaşi timp, doi manifestanţi au fost deja condamnaţi la trei luni de închisoare, pentru că au dat foc clădirii unei prefecturi din centrul Franţei. Iar în Paris, un tânăr a depus o plângere împotriva forţelor de ordine, după ce ar fi fost agresat deşi nu participa la proteste.

    Ministrul francez de Interne a fost audiat în Adunarea Naţională. Oficialul a profitat de ocazie ca să denunţe în termeni duri agresiunile ale căror victime au fost poliţiştii.

    Christophe Castaner, ministrul francez de Interne: Nimeni nu poate justifica violenţa şi dorinţa de a ucide. Dar ei (protestatarii – n.r.) asta au vrut să facă, să ucidă şi să ucidă poliţiştii noştri. Nu e vorba de protestatari cu experienţă de extremă stângă sau extremă dreaptă, ci de protestatari cu veste galbene care s-au radicalizat şi care, pe parcursul zilei, au devenit extrem de violenţi.

    Ministrul i-a lăudat pe poliţiştii care s-au retras de la Arcul de Triumf, din calea mulţimii furioase, deoarece acest gest le-a salvat vieţile.

    Ultimele estimări arată că protestatarii au provocat sâmbătă, la Paris, pagube de 4 milioane de euro doar mobilierului stradal. De asemenea, sectorul agro-alimentar ar putea înregistra pierderi de 13 miliarde de euro, din cauza blocajelor rutiere provocate de vestele galbele. În acest context, guvernul a chemat opoziţia la consultări.

    Citește continuarea pe digi24.ro

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.