Protest față de reintroducerea restricțiilor la Belgrad
Mii de persoane s-au adunat în centrul capitalei sârbe, marţi seară, pentru a protesta faţă de intenţia preşedintelui Alexander Vucic de a reintroduce restricţii de circulaţie la sfârşitul săptămânii, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus.
Unii manifestanți au intrat în clădirea Parlamentului din Belgrad, dar au fost evacuaţi de forțele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea.
Șeful statului a mai anunțat, marţi, că adunările vor fi limitate la cel mult 5 persoane începând de miercuri.
”Pregătiţi-vă pentru restricţii de circulaţie începând din 10 iulie, probabil ora 6 seara până la 13 iulie, ora 5 dimineața”, a spus Alexandr Vucic, care şi-ar dori ca restricţiile să vizeze întreaga Serbie, dar că acest lucru depinde de premierul Ana Brnabic.
Serbia a înregistrat 16.719 cazuri de SARS-CoV-2 şi 330 de decese atribuite COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus.
Sursa: Europa FM
Comentariile portalului
Doar așa la prima impresie: autorul nu știe nici de Valea, nici de Anti. Pentru el sunt comentatori ascunși după pseudonime, un obicei încetățenit virtual pe care (...)
Am scris si despre cartea lui Ciucă si despre afișe...cred ca am scris despre toți. dar motivele pentru care sunteți angajat/angajată sa comentați la (...)
Campania lui Ciuca a fost "corecta"? Cu afisele acelea monstruos de scumpe...si totusi nu ati scris nimic despre asta. Trista "obiectivitatea" dv jurnalistica. Foarte trista.